Totul a început când tabloidul The Sun a publicat o imagine luată cu o cameră de supraveghere. În această imagine, protagoniştii sunt Matt Hancock, ministrul britanic al sănătăţii, căsătorit, tată a trei copii şi Gina Coladangelo o veche prietenă care îi era consilieră.
Cei doi au fost surprinşi sărutându-se, în ziua de 6 mai, o perioadă în care îmbrăţişările erau interzise.
Ministrul s-a scuzat vineri pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19,
‘Recunosc că am încălcat consemnele de distanţare socială în aceste circumstanţe. Am dezamăgit oameni şi îmi pare foarte rău. Rămân concentrat pe munca de a scoate ţara din pandemie şi aş fi recunoscător pentru respectarea vieţii private a familiei mele pe acest subiect personal’.
Primul ministru, Boris Johnson, a reacţionat după declaraţia acestuia prin purtătorul său de cuvânt.
‘Prim-ministrul a acceptat scuzele ministrului sănătăţii şi consideră subiectul încheiat’.
Purtătorul de cuvânt a mai declarat că premierul are încredere deplină în Hancock.
În schimb, laburiştii consideră că Hancock ar trebui demis. Preşedintele Partidului Laburist, Anneliese Dodds, l-a acuzat pe ministru de ‘încălcarea propriilor reguli în materie de COVID’, dar şi de ‘abuz de putere’ şi ‘conflict de interese’ , scrie agerpres.ro.
Luna trecută, Dominic Cummings, fostul consilier al premierului Boris Johnson, într-o audiere la parlament, spunea despre Matt Hancock că a ‘minţit în numeroase ocazii, reuniune după reuniune’, dar şi ‘în public’, şi consideră că trebuie să fie demis. Tot acesta afirmase în urmă cu câteva săptămâni că Boris Johnson îl descrisese pe Hancock drept ‘cu totul nul’ în gestionarea epidemiei. Dovada despre această afirmaţie a fost o captură de ecran pe care fostul consilier o avea.
Laburiştii au afirmat că guvernul trebuie să spună dacă ministrul sănătăţii a încălcat reguli şi dacă au existat ‘conflicte de interese’ în numirea consilierei sale.
Matt Hancock nu este primul care trece prin această situaţie. Un influent consilier ştiinţific al guvernului, Neil Ferguson a demisionat în mai 2020 după ce primise acasă vizita amantei, în timpul primului lockdown din Marea Britanie.
Comentează pe FACEBOOK













