Ministrul Culturii, Raluca Turcan, atrage atenţia cu privire la faptul că nivelul de consum al produselor culturale a scăzut în România şi afirmă că preocuparea ministerului este ca instituţiile de cultură să devină mai accesibile publicului larg, în special tinerilor.
„Preocuparea principală a tuturor instituţiilor de cultură din subordinea ministerului a fost ca publicul să aibă cât mai mult acces la instituţiile de cultură, să deschidă porţile spre tineri în special, pentru că eu cred că dacă va ajunge cultura să fie mai accesibilă pentru tânăra generaţie, atunci se creează premisa ca, în viitor, societatea românească să aibă o generaţie mai pregătită, mai deschisă spre inovare, o societate mai înţeleaptă şi mai bună”, declară Raluca Turcan, într-un interviu acordat AGERPRES.
Ministrul PNL arată că aproximativ 70% din cei intervievaţi într-o analiză făcută prin Institutul pentru Cercetare şi Formare în Cultură, aproximativ 70% dintre tineri nu au mers niciodată la bibliotecă, aproximativ 60% nu au mers la un spectacol.
Comentează pe FACEBOOK