Prezentatorul TV Mircea Radu a postat pe pagina sa de Facebook nemulțumirea pe care o are legată de mesajele de Paște.
Acesta se declară sătul de urările de tipul „fie ca…”. Prezentatorul crede că adevărata urare din aceste zile e simplul „Hristos a Înviat”.
„Din ecrane, megafoane și broșuri mi se urează în buclă “Sărbători Fericite!” – apoi, scrise mai mic, prețurile la miel, vin și cozonac. E cam ca la cârciumă doar că acolo nu e cu ouă multicolore și iepuraș (oare n-ar trebui scris cu i mare, ca Iisus?)”, a scris Mircea Radu.
Acesta a mai făcut referire și la expresia „alături de cei dragi”.
„Oriunde întorc capul dau de trâmbițe ce vestesc bucuria și speranța, toate-s la liber zilele-astea și poți lua câte vrei, deci și tu!, și tu!, chiar și tu!, toate curg în valuri și sunt așa de multe încât n-o să le poți duce singur; de aceea condiția e să fii “alături de cei dragi”(ce clișeu vag și trist, cunosc atâția singuri care ar merita să se bucure).
Mie mi se pare aiurea tot bâlciul ăsta al urărilor, chiar comic, dar, na, eu râd la tot felul de situații pe care alții le iau în serios.
Că dacă ar fi după mine, într-o lume atât de șuchie n-ar fi de spus decât “Hristos a înviat!” – nu e nimic mai liniștitor”.
Sursă foto: Facebook
Comentează pe FACEBOOK