joi 7 decembrie 2023

Mizeria votului secret. Aleșii cu stranie durere-n …..

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Poate nu sunteți toți fascinați de procedurile parlamentare și de munca aleșilor mioritici, așa că vreau să vă atrag atenția asupra unei ticăloșii de nedescris. Vrăjeala votului în Parlament este una dintre cele mai mari mizerii, pe care noi românii o tolerăm de 30 de ani încoace. Anumite legi, moțiuni, inițiative trec prin vot secret. Tehnic mai puțin contează cum. Mă doare în cot că e vot cu bile, cu cartele sau prin porumbei voiajori.. Vorbim de faptul că aleșii neamului își ascund opțiunile cruciale și au posibilitatea de a juca murdar, prin spate.

Cred că se uită însăși esența parlamentului. O dată la 4 ani, poporul îi trimite pe acei oameni acolo, pentru a-i reprezenta interesele și a lucra în favoarea propășirii neamului. Că, de fapt știm cu toții că așa ceva nu se întâmplă,  e una. Dar în plus față de asta, aleșii au decis de la ei putere că nici dreptul de a îi monitoriza nu il avem! Intreb și eu, retoric, ce-i ăla vot secret și cui folosește??

Singurul beneficiar al votului secret este alesul.  Parlamentarul care poate astfel să facă propriile lui combinații,  aranjamente, să negocieze favoruri pentru el, fără ca populația să il privească în toată splendoarea sa. Și în același timp să mai tragă în piept și partidul care l-a făcut om, punându-l pe listă.  Această parte a doua mă interesează mai puțin, fiindcă ține de bucătăria lor internă. Dar prima e de înfierat și de modificat.

Cu ce drept au decis parlamentarii să ne limiteze nouă, ceilalți, drepturile?! Adică de ce să nu putem noi ști pe parcursul celor 4 ani cât a stat acolo, cum a votat Costel sau Gigel?! Votul secret din Parlament nu are nicio legătură cu secretele de stat. Nu vorbim de ogradă serviciilor, de spioni, de deciziile CSAT. Este vorba de o mizerie pe care cei ce ne reprezintă au hotărât cândva că o pot ascunde sub preș și așa a rămas.

Votul secret este, alături de migrația parlamentară o mare bătaie de joc tolerată de români. Ambele sunt oarecum acoperite de Constituție,  dar nu au nicio legătură cu voința românilor. Culmea, Constituția se referă fix la popor. Și atunci, vă întreb și eu, cat ne mai codim până o schimbăm?! Pe ea Constituția,  desigur!

E de acord vreun român de rând cu celebra prostituție parlamentară?! Il trimiți pe ales acolo dinspre stânga și el aterizează în dreapta,  după ce schimbă 3-4 partide! Și se și căpătuiește din asta! Toți politicienii înfierează  public traseismul, dar îl practică la greu. La fel și votul secret.  De ce vă prevalați de el, dacă nu aveți nimic de ascuns?! Vă spun eu! Fiindcă nu vreți ca și cei de pe margine să aibă certitudinea că sunteți lipsiți de coloană vertebrală.  Nu că n-am fi înțeles oricum asta…

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro