Monetăria Statului este condusă de fostul electrician al instituției, scrie NewsWeek. Potrivit publicației, directorul general Octavian Schen lucrează la Monetăria Statului din anul 1998 când s-a angajat ca electrician la secția mecano-energetic.

Schen a absolvit Grupul Școlar Industrial Energetic București, iar la vârsta de 26 de ani a absolvit ASE și s-a înscris la master.
Cinci ani a lucrat actualul director ca electriciat la Monetărie. Ulterior a fost promovat contabil, iar din 2005 și până în 2010 a fost șef serviciu resurse umane, dar și secretar al Consiliului de Administrație al Monetăriei.
În 2010 ajunge Director General și președinte CA al Monetăriei Statului. Din 2018 figurează doar ca Director General.
Octavian Schen iese în evidență și prin faptul că încalcă legile statului român. El a decis să își treacă averea la secret deși acest lucru este ilegal.

Comentează pe FACEBOOK














