Moțiunea de cenzură USR-PLUS și AUR, blocată

Şedinţa Birourilor Permanente ale celor două Camere pe tema moţiunii de cenzură se reia, neexistând cvorum la votul privind solicitarea PNL de verificare a semnăturilor de susţinere a moţiunii de cenzură USR PLUS-AUR.

PSD s-a retras din ședință. Ulterior și liberalii au plecat astfel încât nu s-a putut stabili calendarul moțiunii.

„Noi nu vrem să arbitrăm între cele două tabere”, a spus pesedistul Lucian Romașcanu.

Ludovic Orban s-a abținut și el de la votul pe solicitarea formulată de susținătorii lui Cîțu, iar Alina Gorghiu l-a acuzat că „ţine trena USR-AUR”.

„E dreptul oricărui parlamentar să semneze moțiune de cenzură. Eu nu pot fi de acord cu întârzierea moțiunii de cenzură cu două săptămâni de către Comisia de Statut, care nu are competențe în acest sens.

(…)Eu nu puteam fi de acord să votez o procedură care nu are bază constituțională. Deși ar fi trebui să votez împotrivă, am preferat să nu votez”,a  spus Orban.

Susținătorii lui Florin Cîțu din PNL au cerut termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moțiune. Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali, a propus constituirea unei comisii de anchetă. 

Președintele Senatului, Anca Dragu a convocat o nouă ședință a BP-urilor pentru marți la ora 11.00. Pe ordinea de zi se află un singur punct: moțiunea de cenzură.

Comentează pe FACEBOOK