În Sectorul 6, primăria va amplasa ghene subterane, pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Pentru aceasta a fost nevoie de mii de aprobări de la 11 instituții, adunate în decurs de 7 luni, scrie într-o postare pe pagina de pe Facebook a primăriei de sector.
„Este de neimaginat! 8.916 avize și acorduri am strâns la dosare pentru a putea aduce în comunitate cele 743 de ghene subterane.
Au fost eliberate, în decurs de șapte luni, de 11 instituții, printre care Apa Nova, Distrigaz, DSP, Orange, Termoenergetica, Agenția pentru Protecția Mediului.
În lipsa unuia, nu puteam merge mai departe.
S-a bătut la uși, am alergat în toate direcțiile doar, doar să nu pierdem cele 130 de milioane de lei, bani obținuți din fonduri europene, special pentru a reuși să scoatem mizeria din sector, tomberoanele pline ochi cu gunoi menajer.
Munții de hârtie strânși ne arată cât de greu reușești să schimbi ceva în bine pentru comunitatea ta.
Am răzbit birocrația și mai facem un pas: vom începe să amplasăm platformele între blocuri.
Săptămâna viitoare, vom veni cu primele.
Au 5,7 metri lungime, 1,8 metri înălțime și 13.000 de litri. Suntem singurii din #București, care vom selecta deșeurile pe patru fracții”, scrie Primăria Sectorului 6 pe Facebook.
„Pe legislația din România, ca să faci ceva, ori faci ilegal, fără autorizații, ori te dai cu capul de toți pereții și muți munții. Munții de dosare cu documentații. Le mulțumesc colegilor mei pentru munca susținută!”, a spus primarul Ciprian Ciucu.
Comentează pe FACEBOOK













