Preşedintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, a declarat sâmbătă noaptea că instituția pe care o conduce lucrează la un set de măsuri cu scopul final de a reduce tarifele pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto (RCA). Această decizie a fost anunțată după discuții cu reprezentanții fermierilor și transportatorilor.
„Lucrăm la un document de măsuri, unele vor fi parte din norme interne, deci vor avea un termen de implementare scurt, alte măsuri ţin de schimbări de legislaţie. Lucrăm la bonus malus, vom elabora o serie de subdiviziuni şi circumstanţe care să permită mai multe gradări de preţ, discutăm şi despre întreruperea RCA acolo unde există activităţi sezoniere, sunt în discuţii cu asigurătorii să avem la nivel generalizat, fiindcă în excepţii există, şi plata în rate pentru RCA. Toate temele sunt pe masă şi am încredere că vom găsi o soluţie în cele din urmă. Toate aceste măsuri sunt gândite ca să aibă ca rezultat final reducerea RCA”, a declarat Petrescu, potrivit Digi24, relatează Agerpres.
Dănuţ Andruş, reprezentantul fermierilor, a accentuat faptul că solicitările protestatarilor nu sunt luate în considerare și că incapacitatea de a găsi soluții este evidentă.\
„Cerinţele pe care le-am făcut noi nu pot fi luate în calcul. Din punctul eu de vedere neputinţa e la ea acasă. Adică nu se poate face absolut nimic”, a precizat Andruş.
Reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor au intrat duminică în a cincea zi de proteste, manifestându-și nemulțumirea față de rezultatul discuțiilor purtate cu autoritățile.
Aceștia au decis să se îndrepte către Ministerul Finanțelor, după ce, în ziua anterioară, au avut discuții cu oficiali din Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Motivele nemulțumirilor includ accizele ridicate la motorină, tarifele crescute pentru asigurările auto obligatorii (RCA), precum și schimbările legislative intrate în vigoare la 1 ianuarie.
Protestatarii au luat drumurile țării cu camioane și tractoare, circulând cu viteză redusă și îndreptându-se spre București, ceea ce a dus la blocarea traficului pe mai multe șosele, inclusiv pe Șoseaua de Centură a Capitalei.