Relațiile de rudenie între angajații instituțiilor de stat nu mai sunt o noutate. Spre exemplu în comuna Scăești din Dolj, patru consilieri au rude angajate în funcții cheie din primărie. Chiar primărița are o rudă consilier, scrie G4Media.
Mai grav este, însă, că angajații primăriei primesc salarii nejustificat de mari, pe bază de „nepotism”, deși nu-și îndeplinesc corect atribuțiile de serviciu, arată un raport al Curții de Conturi, finalizat la începutul acestui an.
Primărița Mihaela Mateescu (PSD), aflată la al doilea mandat, și l-a adus și pe nepotul Constantin Mateescu, tot la al doilea mandat, în Consiliul Local.
Florin Pălăștea, consilier local din 2008, are o cumnată, pe Sorina Pălăștea, angajată ca inspector asistență socială.
Cumnata consilierului local Ion Popescu – Mădălina Popescu -i este angajată pe un post de inspector contabil.
Barbu Calotă a condus primăria începând cu anul 2000, ca viceprimar, apoi ca primar, iar astăzi este consilier local. Cumnata lui, Irena Calotă, este secretara primăriei de tot atât timp.
Curtea de Conturi – Cum și-au mărit salariile angajații din Primărie
Curtea de Conturi a găsit un prejudiciu total de peste 50.000 de lei doar din salarii mărite nejustificat pentru unii angajați. Inclusiv primarul și viceprimarul și-au mărit salariile, pe motiv că implementează proiecte cu fonduri europene.
În luna august 2021, primarul Mihaela Mateescu a avut un salariu de 10.810 lei, depășind cu 1.242 de lei suma maximă legală, iar viceprimarul Dragoș Rotocol (ALDE) a avut un salariu de 8.126 de lei, depășind cu 950 lei suma legală posibilă.
Curtea de Conturi a găsit și alte probleme. Spre exemplu, plăți fără bază legală de aproape 8.000 de lei pentru cadouri de Crăciun.
Comentează pe FACEBOOK













