UPDATE – Premierul Nicolae Ciucă a anunţat luni că îşi depune mandatul, după ce a trecut în revistă măsurile prin care au fost acoperite doleanţele dascălilor.
”A venit momentul în care îmi închei activitatea de premier”, a declarat Ciucă.
stirea initiala
Nicolae Ciucă a demisionat, luni, din funcția de premier, potrvit unor surse politice citate de B1 TV. Demisia lui Ciucă vine ca urmare a suspendării grevei profesorilor. Astfel, urmează să se facă rocada, funcția de șef al Executivului urmând a fi preluată de Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Amintim că Guvernul a respectat solicitarea profesorilor greviști ca în OUG adoptată azi să fie prevăzute creșterea salariului debutantului până la nivelul salariului mediu brut pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.
O problemă nerezolvată rămâne cea a UDMR-ului, care amenință cu ieșirea de la guvernare. UDMR-ului i s-a propus să preia două ministere, Energia şi Investiţiile şi Fondurile Europene şi să renunţe la Mediu şi Dezvoltare. UDMR a anunţat, însă, duminică seară, prin vocea liderului Kelemen Hunor, că nu acceptă această propunere venită dinspre PSD dar că vor rămâne la masa negocierilor şi insistă în păstrarea protocolului iniţial.














