Premierul Florin Cîțu a explicat de ce alocațiile pentru copii nu vor mai crește în acest an. Bugetul pe 2021 este deja aprobat și nu are prevăzute sume suplimentare pentru majorarea alocațiilor de stat, iar acestea au crescut deja cu 20% la începutul anului. De asemenea, toate celelalte propuneri de majorări au fost făcute de PSD.
„Aici nu va trebui să existe niciun fel de discuţie, bugetul a fost aprobat şi alocaţiile au crescut la începutul anului cu 20%, este ceea ce avem în buget în acest moment, este un amendament care a trecut în Parlament, celelalte propuneri erau propuneri care ţin de PSD. Mă aştept ca membrii coaliţiei să susţină programul de guvernare al acestei coaliţii, să susţină obiectivele pe care ni le-am asumat în faţa partenerilor noştri internaţionali şi nu să susţină legi ale PSD”.
Premierul a fost întrebat dacă există membri ai coaliţiei care susţin legea PSD.
„Am înţeles că sunt câteva în parlament, se întârzie şi semnalul este clar că nu vreau să ajungem să trebuiască iar să luăm noi decizia să corectăm. Este în Parlament legea care permite creşterea anuală a alocaţiilor, trebuie să ne ţinem de acest calendar”.
Comentează pe FACEBOOK













