Odă pentru Marcel Ciolacu din partea europarlamentarului Dragoș Benea, fostul om de încredere al lui Dumitru Sechelariu.
„Nu am de gând să fiu un președinte comod. Uitați de terenurile confortabile de golf, mai ales de cele cu 3 găuri. Este timpul să ne punem adidașii de alergare… Mai ales Claudiu și cu Dragoș (n.r. Benea) să știe acest lucru. Avem de recuperat foarte mult timp pierdut în ultimii 20 de ani și trebuie să o facem rapid, ca la sprint”, a transmis premierul Marcel Ciolacu la lasarea programului de guvernare.
„Marcel Ciolacu, te anunț că sunt pregătit să-ncalț adidaşii pentru cursa de sprint pe care ne-ai propus-o, simbolic”
După lansarea oficială a programului de gurvernare PSD, europarlamentarul Dragoș Benea a precizat, pe pagina sa de Facebook: „Marcel, te anunț că sunt pregătit să-ncalț adidaşii pentru cursa de sprint pe care ne-ai propus-o, simbolic, astăzi! Un sprint pe Calea Sigură pentru România la capătul căruia PSD, am convingerea fermă, va da din nou – după 20 de ani – preşedintele României!”
„Avem nevoie de echitate, reducerea decalajelor între regiuni, conectarea prin autostrăzi a provinciilor istorice, în primul rând a Moldovei cu Bucureştiul şi Transilvania, dar şi de implementarea, la virgulă, a ambițiosului plan de reindustrializare a României propus de preşedintele Ciolacu, totalizând investiții de peste 150 miliarde euro pe următorii 5 ani.”, a mai declarat Benea.
PSD a găsit vinovatul: „Președintele de dreapta”
Totodată, acesta a ținut să puncteze că liderul PSD are dreptate în privința decalajului pe care îl avem de recuperat în fața altor țări „din cauza președinților de dreapta” pe care i-a avut România.
„Premierul Marcel Ciolacu are perfectă dreptate: avem de recuperat 20 de ani din viața acestei țări, irosiți cu preşedinți de dreapta care fie au strălucit prin absență/turism de lux, fie au confiscat tribuna Cotrocenilor, transformând-o într-o pârghie instituțională cu care şi-au vânat adversarii politici.
De aceea, susțin cu tărie că avem nevoie de un preşedinte implicat în viața societății româneşti, un preşedinte incomod cu cei care tratează cu dispreț sau batjocură funcțiile de responsabilitate publică pe care le ocupă. Şi avem nevoie, totodată, de o guvernare în care Partidul Social Democrat să fie principala formațiune de guvernământ, gata să implementeze măsurile bune pentru români cuprinse în Programul prezentat, astăzi, în locația plină de istorie de la Uzina Electrică Filaret”, a mai precizat fostul om de încredere al baronului Dumitru Sechelariu.
Comentează pe FACEBOOK