Ludovic Orban a declarat, luni, după ce CCR anunțat că desemnarea sa pentru a doua oară în funcția de premier este neconstituțională, că judecătorii “dau satisfacție PSD”.
„Un partizanat evident în favoarea PSD, care a fost manifestat sistemic de ani buni în deciziile Curții Constituționale a României”, a declarat premierul interimar Ludovic Orban.
Ludovic Orban a criticat dur atât Parlamentul, care nu a reușit să se strângă în cvorum pentru votul de învestitură, cât și CCR, pe care a acuzat-o că se opune voinței poporului.
„Atât pe vremea în care Dragnea era președintele Camerei Deputaților, cât și astăzi, nu putem să nu constatăm un partizanat evident în favoarea PSD, care a fost manifestat sistemic de ani buni în deciziile PSD. Personal, nu pot să înțeleg pe ce text constituțional se bazează această decizie. De altfel, trebuie să vă spun că, în cuprinsul comunicării făcute de CCR, CCR se contrazice. CCR invocă o decizie CCR privitoare la un proiect de revizuire a Constituției, care a avut loc în anul 2014, uitând că, în anul 2014, prin decizia nr. 875, a statuat privitor la CCR faptul că acele pronunțări ale CCR privitoare la inițiative de revizuire a Constituției, care nu au fost materializate, care nu au fost adoptate, nu pot face parte din jurisprudența CCR”, a declarat Ludovic Orban.
”Voința oamenilor nu poate fi înfrântă de o majoritate parlamentară nocivă, retrogradă, nici de deciziile CCR, pentru că mai devreme, sau mai târziu, această voință se va exprima. Un vot care se va da fie cu ocazia alegerilor anticipate, fie cu ocazia alegerilor la termen. Cetățenii s-au săturat de PSD și modul în care feudează interesele statului. Această voință va fi transformată în reviziuri de Constituție și de legi.”, a declarat Ludovic Orban.
Totodată, acesta a lăsat să se înțeleagă că el va fi și următoarea propunere a PNL și a președintelui Klaus Iohahnis pentru funcția de prim-ministru.
„Propunerea de premier a PNL este cunoscută”, a spus Orban.
Comentează pe FACEBOOK