joi 16 ianuarie 2025

Percheziții în casa lui Horațiu Potra. El venea spre București cu arme, săbii, macete pentru instigare la proteste neautorizate

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Procurorii efectuează luni, 9 decembrie, 12 percheziții domiciliare în Ilfov, Sibiu și în municipiul București. Vizate sunt locuințele lui Horațiu Potra, paznicul lui Călin Georgescu, dar și cele ale complicilor săi, conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

 

Percheziții în casa lui Horațiu Potra

 

„Astăzi, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împreună cu polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova derulează 12 percheziții domiciliare în județele Ilfov, Sibiu și în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice și instigare publică, la locuințele deținute de inculpatul P.H. și în alte locații în care se presupune că au existat întâlniri între acesta și alte persoane bănuite de implicare în săvârșirea acestor infracțiuni”, se arată în comunicatul de presă.

Ancheta a fost deschisă după ce Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, consilier local în Consiliul Local Mediaş, şi un tânăr de 22 de ani, au fost opriţi, în judeţul Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar asupra lor au fost găsite arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională. 
Anchetatorii spun că, în ceea ce priveşte aceste obiecte, ”se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”.
Horaţiu Potra a fost reţinut, duminică seară, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Trecutul penal al lui Horațiu Potra

 

În 2010, Horațiu Potra a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de alți șase bărbați, pentru trafic de droguri și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Potra era acuzat că înființase o cultură de cannabis la ferma pe care o deținea în Mediaș, iar „locotenenții” săi vindeau drogurile. 

  • La finalul procesului, în 2011, Horațiu Potra a fost condamnat doar pentru armele deținute ilegal, descoperite atunci la percheziții.
  • Despre cultura de cannabis, el a susținut în fața judecătorilor că ar fi fost plantată de un cetățean olandez, căruia îi închiriase ferma, iar când a descoperit-o i-a dat foc. Instanța l-a crezut.
  • DIICOT acuza că Potra incendiase cultura de cannabis pentru a șterge urmele, arată datele din dosarul consultat de HotNews.

Trimis în judecată și pentru amenințarea directorului Romgaz

 

În 2020, Horațiu Potra a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar, cel în care a fost acuzat că l-a amenințat pe directorul Romgaz, Adrian Volintiru.

 ”Bună ziua domnul Director, vă dorim noroc în afaceri cât și pe postul ocupat politic. Ai uitat regula, când trăiești bine, trebuie să înapoiezi ceva. Nu respecți ce promiți, ai uitat cine te-a pus acolo. O să-ți aducem aminte rapid! Sperăm că-ți place pădurea din Bazna sau Blăjel la fel cum îți plac femeile. O să facem o plimbare să te familiarizezi, sunt locuri ascunse greu de accesat! Fii înțelept, profită de piscina hotelului vecin Expro și nu ne pune să ne deplasăm în Transilvania că-i de rău pentru tine și cei dragi! Succes!”, a fost SMS-ul trimis de Potra directorului Volintiru. Apoi l-a sunat de două ori, avertizându-l că va ajunge la el. 

Speriat, directorul Romgaz a sesizat Serviciul Grupuri Infracționale Violente din cadrul Poliției Capitalei. Dosarul instrumentat de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a fost trimis în judecată în august 2020.

În camera preliminară, avocatul lui Horațiu Potra a anunțat instanța că învederează faptul că „domnul Potra și-a arătat disponibilitatea de a ajunge cu persoana vătămată la o împăcare”.   „Într-adevăr există o disponibilitate în acest sens și din partea persoanei vătămate”, a replicat avocatul lui Adrian Volintiru, potrivit încheierii hotărârii de cameră preliminară. Nici dosarul și nici soluția nu au fost făcute publice pe portalul instanței.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Ionescu Adriana
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro