Astfel, el răspunde, pentru început, la întrebarea privind refacerea liniilor de tramvai.
”De ce am dat drumul la aşa multe lucrări deodată? Sunt trei motive. Primul, liniile de tramvai erau aproape inutilizabile, puneau călătorii în pericol, erau vechi de peste 50 de ani, de când le-au făcut comuniştii. Tramvaiele noi se stricau şi nu puteam executa nici garanţia, că se stricau din vina noastră: mergeau pe şine rupte, strâmbe sau chiar lipsă (tocite până la beton). Puneam în pericol tramvaie achiziţionate cu sute de milioane de euro! Doi, proiectele au un grafic de finanţare. Dacă ar fi fost începute la timp, cum era normal, nu le mai dădeam eu drumul la toate. Dacă nu vor fi executate şi recepţionate în graficul de finanţare asumat, pierdem banii, iar miza este uriaşă. Este spectaculos de uriaşă: este o finanţare totală de cca. 5 miliarde de lei. 1 miliard din fonduri europene şi peste 4 miliarde din împrumuturi de la băncile internaţionale de dezvoltare. Şi trei, se pierdeau avizele şi, dacă nu le facem acum, nu s-ar mai fi făcut decât, poate, peste alţi 3 sau 4 ani, iar reţeaua de tramvaie ar fi fost deja compromisă!”, explică primarul general, pe facebook.
„Vă mulţumesc pentru că răbdaţi cu stoicism, mergeţi la muncă şi ţineţi oraşul viu. Am luat decizia grea, dar corectă pentru oraşul nostru, pentru că nu iau decizii care să dea bine din punct de vedere electoral, ci doar deciziile pe care le consider corecte. «Electoral» era să dau drumul doar la câteva şantiere uşoare şi să le dăm gata repede. Dar punem oraşul la punct pentru copiii şi nepoţii noştri; aici nu se va mai interveni încă 50 sau mai mulţi ani! După ce se vor termina, va fi bine şi vom fi uitat acest disconfort”, adaugă Ciprina Ciucu.
Primarul general mai spune că următoarea întrebare la care va răspunde este: „De ce nu văd muncitori pe şantier, de ce pe anumite tronsoane lucrările stagnează?
„Vă rog daţi mai departe, e bine ca oamenii să ştie adevărul”, conchide primarul general al Capitalei.













