Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a dat un semnal puternic, vineri, anunțând că PNL trebuie să se pregătească să intre singur în alegeri.
„PNL a demonstrat-o și la alegerile trecute, a demonstrat-o de fiecare dată când a fost nevoie, că are și capacitatea și motivarea necesară să intre în alegeri de unul singur și să-și îndeplinească obiectivele”, a declarat Nicolae Ciucă, într-un interviu pentru DC News, potrivit adevarul.ro.
„Sigur că de la alegerile locale până la alegerile parlamentare am pierdut 10%, ceea ce nu se va mai întâmpla. Este o greșeală pe care trebuie să o recunoaștem, o asumare a conducerii partidului și a liderilor noștri locali. Eu sunt determinat ca astfel de greșeli să nu se mai repete. Trebuie să ne menținem coeziunea și determinarea astfel încât să intrăm în alegeri singuri, iar dacă există un proiect, trebuie să se analizeze și trebuie asumat. Aici nu e vorba de PNL sau PSD, ci e vorba de țară. În actualul context avem nevoie de stabilitate politică pentru România”, a explicat numărul doi în stat, care deține și șefia PNL.
Chestionat dacă PNL și PSD mai au de gând să vină cu un proiect comun, președintele Senatului a punctat. „Aici este nevoie de foarte multă analiză. Este clar că fiecare dintre cele două partide vizează cel puțin una dintre cele două funcții importante. Deocamdată nu suntem acolo. Nu e vorba de concesii pentru vreunul din președinții celor două partide, ci este vorba de proiectul consistent pentru țara noastră. Avem nevoie de asumarea acestor elemente de responsabilitate față de un proiect de țară”, a mai arătat Ciucă.
Comentează pe FACEBOOK













