Echipa de conducere a PNL a fost definitivată, a declarat Nicolae Ciucă după Consiliul Național intern de vineri.
Este vorba de trei funcții din structura de conducere a partidului: secretar general, prim-vicepreședinte și un vicepreședinte.
Europarlamentarul Dan Motreanu a fost ales în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice, ministrul de Interne, Lucian Bode, în funcţia de secretar general al partidului, iar senatorul Virgil Guran în cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.
„Cu puțin timp în urmă, s-a încheiat Consiliul Național al Partidului Național Liberal, în urma căruia au avut loc alegeri în Biroul Executiv al partidului. În urma rezultatului alegerilor, a fost completată echipa de conducere a partidului.
Ca atare, din acest moment, putem să avem o perspectivă asupra a tot ceea ce ne-am propus să realizăm prin promovarea politicilor publice ale Partidului Național Liberal în cadrul coaliției de guvernare. Consider că este un moment foarte important să subliniem că acel aspect al luptelor interne în interiorul Partidului Național Liberal a luat sfârșit, a;a cum a spus și dmnul președinte Klaus Iohannis. Partidul a dat dovadă de maturitate și vremea luptelor interne a luat sfârșit”, a subliniat liderul PNL.
Comentează pe FACEBOOK













