Doi polițiști au fost prinși la furat, la Iași și Cluj, îmbrăcați în uniformă.
Iacob Rât, fost mascat devenit agent de poliție la Secția 4 Cluj-Napoca, a fost reținut pentru 24 de ore, după a fost prins la furat în Dedeman, potrivit Stiri de Cluj.
Marți dimineața, 5 aprilie, acesta a intrat în magazin, în timpul serviciului, și a luat un minicompresor, pe care l-a ascuns sub caschetă. Angajații Dedeman l-au văzut pe Rât cum a ascuns obiectul, iar la ieșire l-au percheziționat.
Nu este prima oară când a furat dintr-un magazin, însă de această dată a fost prins cu obiectul sustras asupra lui.
În 2020, același polițist a fost acuzat că a furat de la Leroy Merlin. Procurorii de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au deschis atunci un dosar penal pentru furt.
Cel de-al doilea caz a avut loc la Iași, la o zi după incidentul de la Cluj. Un polițist de aproximativ 40 de ani a fost prins, joi dimineața, încercând să fure mai multe deodorante și parfumuri dintr-un supermarket. Conform Ziarul de Iași, polițistul ar fi intrat în magazin cu un coş de cumpărături, ar fi pus mai multe produse în el, apoi ar fi lăsat coşul şi ar fi încercat să iasă pe unde a intrat.
El a fost oprit de către paznicii de la ieșirea magazinului, care l-au perheziționat. Agenții de pază au chemat poliția, care a deschis un dosar penal pe numele agentului.
Comentează pe FACEBOOK













