Populația României după domiciliu era, la 1 iulie 2025, de 21.671.500 persoane, cu 0,5% mai mică față de 1 iulie 2024, conform datelor publicate, marți, de Institutul Național de Statistică. Este o confirmare a trendului descendent început în urmă cu mai bine de două decenii: țara continuă să piardă locuitori și să îmbătrânească rapid.
Îmbătrânirea demografică se accentuează
Populația feminină era la 1 iulie 2025 de 11.103.200 persoane, în scădere cu peste 51.900 de persoane față de aceeași dată a anului precedent. Populația masculină a fost de 10.568.300 persoane, în scădere cu peste 55.600 de persoane față de perioada similară a anului anterior.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2024, prin creșterea cu 0,3
puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) și prin scăderea, cu 0,3 puncte
procentuale, a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 130,2 (la 1 iulie 2024) la 135,4 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2025). Vârsta medie a populației a fost de 43,1 ani, cu 0,4 ani mai mare decât la 1 iulie 2024. Vârsta mediană a fost de 44,0 ani, în creștere cu 0,5 ani față de 1 iulie 2024.
La 1 iulie 2025, cea mai mare pondere în totalul populației o deținea grupa de vârstă 45-49 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar la cele de sex feminin de 8,3%. Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4%, mai mică decât a grupelor de 5-9 ani (5%) și 10-14 ani (4,8%).
Aproape jumătate dintre români trăiesc la sat
La 1 iulie 2025, populația urbană era de 11,99 milioane de persoane, în scădere cu 1% față de anul precedent. Mediul rural a însumat 9,68 milioane, ușor în creștere (cu 0,1%). Structura generală rămâne însă stabilă: 55,3% dintre români trăiesc la oraș, iar 44,7% la sat.
Această realitate are impact direct asupra:
- productivității economice — pentru că activitățile economice cu valoare adăugată mare (industrie, servicii, tehnologie) se concentrează în orașe;
- veniturilor medii — în rural, salariile și oportunitățile sunt semnificativ mai mici;
- investițiilor private — companiile mari evită zonele slab conectate la infrastructură și la forță de muncă calificată.
Cu alte cuvinte, jumătate din populație trăiește acolo unde se produce mai puțin din PIB, scrie Hotnews.
De asemenea, faptul că jumătate dintre noi trăiesc la sate, are implicații pentru dezvoltarea regională și infrastructură. Această distribuție obligă statul să întrețină o infrastructură costisitoare pentru o populație dispersată: drumuri, școli, spitale și rețele publice de utilități.
Rezultatul este o inegalitate de dezvoltare între regiuni, greu de corectat prin investiții publice.
Multe sate îmbătrânite pierd locuitori anual, dar mențin costuri ridicate pentru servicii publice – școli cu câțiva elevi, dispensare nefolosite, drumuri puțin circulate. Pe termen lung, aceasta pune presiune pe bugetul public și reduce eficiența investițiilor.
În plus, populația rurală are, în medie, un nivel mai scăzut de educație și calificare.
Datele Eurostat arată că România are cea mai mare pondere de tineri NEET (care nu lucrează și nu studiază) din UE – fenomen concentrat în zonele rurale.
Lipsa transportului public, a oportunităților și a infrastructurii digitale limitează mobilitatea socială și profesională.
Rezultatul: cercul vicios al sărăciei rurale — venituri mici, educație scăzută, perspective reduse.
Această structură demografică influențează direct modul în care România primește și folosește fondurile europene.
O pondere mare a populației rurale justifică programe specifice — cum sunt PNDR (dezvoltare rurală), investițiile în infrastructură locală, sau digitalizarea serviciilor publice.
Dar în același timp, o populație dispersată și îmbătrânită îngreunează implementarea acestor programe — absorbția fondurilor rămâne scăzută acolo unde ar fi cel mai mare nevoie de ele.
Comentează pe FACEBOOK
