Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că blocurile construite în ani ’50 – ’60 „peste 10 – 20 – 50 de ani” nu vor mai fi în picioare pentru că „fizic nu mai rezistă”. Ce se va întâmpla cu locatarii nu știe nimeni, spune prefectul.
Declarațiile au fost făcute în contextul dezastrului provocat de cutremurul din Turcia.
„Această problemă a consolidării, a pregătirii locuințelor pentru un cutremur de o amplitudine mai mare e o problemă complexă și nu poate fi rezolvată prin soluții fie alb, fie negru. În spațiul public a apărut ideea că trebuie demolate clădirile astea vechi pentru care consolidarea e imposibilă.
Am spus că, pe tehnologia actuală, orice clădire, indiferent cât de avariată e, poate fi consolidată în așa fel în cât să reziste la un cutremur de 8 grade. Dar e problema specialiștilor să ne spună care clădiri reprezintă ceva pentru istoria și viața socială a Bucureștiului, adică au o valoare arhitecturală deosebită, sunt monumente. La acest gen de clădiri, indiferent cât ar fi costurile, ele trebuie consolidate și păstrate și pentru generațiile viitoare.
Comentează pe FACEBOOK














