Consiliul General al Municipiului București a luat, miercuri, o serie de măsuri de austeritate. Între altele, indemnizațiile membrilor din consiliile de administrație ale companiilor au fost tăiate de la 9.000 la 2.300 de lei. La fel și salariile directorilor din societățile care se află în subordinea Primăriei Capitalei.
Măsurile au fost adoptate cu 49 de voturi pentru, niciunul împotriva și nicio abținere.
Măsuri de austeritate anunâate de Primăria Capitalei
S-a decis, în primul rând, plafonarea salariilor directorilor de companii municipale la nivelul salariului viceprimarului, adică cel mult 13.000 lei.
Această limită era și până acum în vigoare la nivelul Primăriei, iar acum se va aplica și pentru celelalte societăți, notează digi24.ro.
„Este un proiect simplu și de bun-simț. Nu mai putem continua cu discrepanțe între ce oferă sistemul public și ce produce cu adevărat. Avem datorii, avem servicii care trebuie îmbunătățite și bani publici care trebuie cheltuiți pe investiții. Nu putem susține salarii fără legătură cu realitatea orașului”, a declarat Primarul General, Stelian Bujduveanu.
Măsurile vin după ce zilele trecute a ieșit la iveală salariul directorului STB. Venitul acestuia a ajuns la 12.000 euro, după ce a crescut de patru ori în mai puțin de 2 ani.
„Nu e vorba de persoane. Este vorba despre reguli. Despre un sistem care trebuie corectat. Dacă vrem ca administrația să funcționeze, trebuie să legăm salariile de performanță. Nu tăiem din investiții. Tăiem de unde s-a risipit. Sistemul public trebuie să funcționeze după reguli, nu după excepții”.
Comentează pe FACEBOOK













