Conform datelor publicate miercuri de Eurostat, în 2023, 83,5% dintre proaspeţii absolvenţi din UE erau angajaţi, o creştere cu 1,1 puncte procentuale faţă de 2022 când rata era de 82,4%. Cu toate acestea, România se află printre ţările membre cu cel mai mare număr de şomeri în rândul proaspeţilor absolvenţi din UE.
Absolvenţii proaspeţi sunt persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, care au finalizat studiile secundare sau terțiare în ultimii trei ani.
Conform sursei citate, procentul de absolvenţi care se angajează direct după absolvire este mai mare de 80% în 22 de ţări membre UE. Malta se află pe primul loc, cu un impresionant 95,8% dintre absolvenţi angajaţi în 2023, urmată de Ţările de Jos (93,2%) şi Germania (91,5%).
Pe de altă parte, ţările cu cele mai scăzute rate de ocupare pentru absolvenţii proaspăt înregistrau în Italia (67,5%), Grecia (72,3%) şi România (74,8%).
Potrivit statisticilor, absolvenții de facultate au o rată mai mare de ocupare decât liceenii. În 2023, peste 90% dintre proaspeții absolvenți de facultate din Irlanda, Austria, Belgia, Suedia, Slovacia, Polonia, Germania, Letonia, Bulgaria, Ungaria, Olanda, Malta și Estonia au găsit un loc de muncă. Doar în două țări membre ale Uniunii Europene acest indicator a fost sub 80%: Grecia și Italia.

În Uniunea Europeană, bărbaţii au o rată mai mare de ocupare după absolvire (85%) decât femeile (82%). Această situaţie este prezentă în 18 state membre, inclusiv în România. Cel mai mare decalaj se regăseşte în Cehia, unde rata de ocupare a bărbaţilor absolvenţi recenți este cu 19,4 puncte procentuale mai mare decât cea a femeilor. Cu toate acestea, în nouă state membre, ratele de ocupare sunt mai mari printre femei decât printre bărbaţi.
Cea mai mare diferenţă este observată în Bulgaria, unde rata de ocupare a femeilor care au absolvit recent liceul sau facultatea este cu 6 puncte procentuale mai mare decât cea a bărbaţilor.
În ultimul deceniu, rata de ocupare a proaspăţilor absolvenţi din UE a crescut semnificativ. În 2013, aceasta era de 74,3%, iar de atunci a continuat să crească constantă. Cu toate acestea, în anul 2020, din cauza pandemiei, ponderea proaspeţilor absolvenţi de liceu sau facultate din UE a scăzut cu 2,3 puncte procentuale față de 2019, ajungând la 78,7%.
Comentează pe FACEBOOK