Programul Rabla 2021: Mai mulți bani de la stat

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat astăzi că programul Rabla Clasic va avea o primă de casare de 7.500 de lei.

Veste bună pentru posesorii de autoturisme vechi, care vor să-și achiziționeze mașini noi. Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat astăzi că programul Rabla Clasic va avea o primă de casare de 7.500 de lei.

“Anul acesta vom modifica prima de casare din program şi o să majorăm de la 6.500 la 7.500 de lei, aproximativ 1.500 de euro, care se vor plăti acelor persoane care predau o maşină înmatriculată, se înscriu la dealer, se casează maşina, se radiază şi se scot din circulaţie maşinile vechi, poluatoare”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

În plus, există două ecobonusuri care vin în completarea primei de casare și în sprijinul celor care cumpără mașini hibrid.

“Aici se majorează ecobonusul de la 2.500 de lei la 3.000 de lei. În cazul mașinilor cu sisteme GNC sau GPL ecobonusul crește de la 1.000 la 1.500 de lei”, a completat Tanczos Barna.

Pentru finanțarea programului Rabla Clasic, Ministerul Mediului a prevăzut în buget suma de 440 de milioane de lei, în creștere de la 405 milioane de lei anul trecut . Majorarea de aproape 10% va asigura, conform ministrului, atât mărirea primei de casare cât și un număr mai mare de mașini noi finanțate. În cazul Rabla Clasic este așteptat un număr de 55.000 – 60.000 de beneficiari.

Comentează pe FACEBOOK