Marcel Ciolacu a declarat, joi, că vrea să lase viitorului Guvern un buget aprobat deja în Parlament.
Ciolacu pregătește bugetul pentru viitorul Guvern
Guvernul a început pregătirea bugetului pentru anul viitor, fiind prioritizate investiţiile publice „majore” selectate pe baza beneficiilor economice şi sociale ridicate, a declarat, joi, prim-ministrul României.
„Pregătim deja şi bugetul pe 2025 şi prioritizăm investiţiile publice majore finanţate la anul, selectate pe baza beneficiilor economice şi sociale ridicate. Sunt 235 de proiecte ce au nevoie pentru finalizare de 330 miliarde lei. Mai mult de jumătate sunt de la Ministerul Transporturilor. Vreau să las viitorului Guvern un buget aprobat deja în Parlament”, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.
Ciolacu: Avem garanţia că industria românească poate produce drone la un nivel tehnologic de vârf
„Aprobăm un memorandum prin care lansăm, practic, proiectul ‘Drona românească‘, prin colaborarea ministerului Economiei cu cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Am fost ieri, la Braşov, la compania de stat CARFIL şi am văzut ce performanţă se face în acest domeniu. Avem garanţia că industria românească poate produce drone la un nivel tehnologic de vârf.”, a afirmat șeful PSD, la începutul şedinţei de Guvern.
Comentează pe FACEBOOK