miercuri 18 februarie 2026

PSD îl avertizează pe Bolojan că „se joacă cu focul lângă butelie”

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Deputatul PSD Mihai Fifor a susţinut, marţi, că prin măsurile de austeritate promovate de premierul Ilie Bolojan au destabilizat țara. „Se joacă cu focul lângă butelie”, spune social-democratul afirmând că sunt  „fragilizaţi” principalii piloni de stabilitate ai ţării: coeziunea socială, încrederea în instituţii şi capacitatea statului de a-şi menţine rezilienţa internă într-un context internaţional instabil.

PSD acuză că măsurile de austeritate luate de Ilie Bolojan au destabilizat România

 

„Un stat slab social este un stat vulnerabil strategic. Ilie Bolojan este fie prea obtuz ca să înţeleagă acest lucru, fie îl face deliberat – iar ambele variante sunt la fel de grave. Prin politicile de austeritate promovate, sunt fragilizaţi principalii piloni de stabilitate ai României: coeziunea socială, încrederea în instituţii şi capacitatea statului de a-şi menţine rezilienţa internă într-un context regional şi internaţional instabil. Ilie Bolojan se joacă cu focul lângă butelie.

Nu poţi vorbi despre un stat puternic în timp ce loveşti în pensionari, în familii cu venituri mici, în copii, în educaţie şi în servicii publice esenţiale. Nu poţi pretinde stabilitate strategică atunci când subminezi coeziunea socială şi împingi milioane de români spre nesiguranţă economică. Un stat care îşi slăbeşte propriii cetăţeni devine, inevitabil, un stat fragil”, a afirmat Fifor, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, austeritatea nu este reformă, iar un stat „dezarmat” social este vulnerabil economic, politic, instituţional şi strategic.

„Austeritatea nu este reformă. Austeritatea oarbă este dezarmare socială. Iar un stat dezarmat social este vulnerabil nu doar economic, ci și politic, instituțional și strategic. Într-o lume instabilă, cu presiuni externe reale și competiții dure, România nu își permite experimente contabile făcute pe spinarea oamenilor.
De aceea, pachetul de solidaritate propus de PSD nu este un moft politic, ci o necesitate strategică. O gură de oxigen. Protejarea pensionarilor cu venituri mici, sprijinul pentru familii, pentru copii și pentru categoriile vulnerabile înseamnă, în esență, protejarea stabilității interne a statului român. Fără această stabilitate, orice discurs despre responsabilitate fiscală este gol de conținut.
Cruciada austerității dusă de guvernul Bolojan pornește de la o premisă falsă: că statul se întărește atunci când taie. În realitate, statul se întărește atunci când își respectă cetățenii, când investește în oameni și când nu confundă disciplina bugetară cu cinismul social. Reforma adevărată înseamnă eficiență, echitate și dezvoltare, nu amputări făcute în grabă.
Un stat care își umilește pensionarii, își îngheață sprijinul pentru cei vulnerabili și își abandonează rolul de protecție socială nu este un stat modern. Este un stat slab. Iar slăbiciunea internă este cea mai mare vulnerabilitate strategică pe care o poate avea o țară.
PSD a ales responsabilitatea. Solidaritatea nu este opusul stabilității. Este condiția ei.
Iar România are nevoie, mai mult ca oricând, de un stat care să fie puternic pentru oameni, nu puternic împotriva lor.”, mai scrie, pe Facebook, Mihai Fifor.
Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro