Un fost deputat PSD a fost condamnat pentru trafic de influență la nivel înalt. Florin Costin Pâslaru promitea că rezolvă alocarea unor bani din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) către primarii din Vâlcea și Argeș, în schimbul unui comision.
Curtea de Apel Pitești a validat un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între Pâslaru, deputat PSD în perioada 2008-2016, și DNA, astfel că acesta a primit doar doi ani de închisoare cu suspendare. Este a doua abatere pentru Pâslaru, după ce în anul 2016 a fost acuzat pentru conflict de interese pentru că și-a angajat fiul în Parlament.
Potrivit acordului de recunoaștere a vinovăției, în 2017, când nu mai era deputat, dar era consilier la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților s-a întâlnit în Parlament cu un deputat în funcție, al cărui nume nu a fost făcut deocamdată public.
Cu această ocazie, Pâslaru i-a spus deputatului că este consilier la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, iar din această poziție are putere și influență, scrie Ziare.com.
Ulterior, iar în perioada aprilie-mai 2018, deputatul l-a căutat pe Pâslaru pentru a-i cere să îl ajute cu alocarea unor bani din PNDL.
Pâslaru i-a garantat că o să rezolve ‘problema’ și i-a cerut în schimb “un împrumut” de 15.000 de euro, din care a primit doar 10.000 de euro. Cu acești bani, i-a spus Pâslaru, își va moderniza studioul de televiziune pe care îl deține la Galați și că îi va restitui banii până la sfârșitul anului 2018
Presat de primarii care așteptau aprobarea proiectelor, deputatul care a promis că va rezolva problema îl presă la rândul sau pe Pâslaru, care „l-a asigurat de reușită intervențiilor sale”, susțînând că „dacă o să fie nevoie, o să intervină inclusiv pe lângă ministru”. Cu aceeași ocazie, Pâslaru i-a spus deputatului că în cazul aprobării finanțărilor vrea și el o parte din bani, iar deputatul „i-a spus că este de acord și că va caută soluțîi pentru a primi partea pe care o pretinde”.
Potrivit acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA cu fostul deputat Pâslaru, pe baza promisiunilor făcute de acesta că proiectele vor fi aprobate, deputatul interesat de rezolvarea problemei s-a întâlnit cu alte două persoane cu care a făcut planuri „despre modalitatea prin care ar putea să se asocieze pentru câștigarea și executarea contractelor aferente respectivelor proiecte”.
În luna noiembrie 2019, la un an și jumătate de la începutul discuțiilor, Pâslaru continua să mintă în aceeași manieră.
La scurt timp după acest moment, deputatul a cerut să îi fie restituit restul de bani pe care Pâslaru avea să îi mai dea din împrumutul acordat în 2018. Acesta i-a dat doar 9.000 de lei, urmând că diferența să fie restituită până la 10 ianuarie 2020.
Pâslaru a dat din nou asigurări că primăriile de care deputatul e interesat vor primi finanțare prin FDI, cerând, „o parte din beneficiile financiare obținute, inclusiv să fie scutit să mai restituie restul sumei de bani datorate martorului”.
Pâslaru și-a recunoscut faptele și a fost ‘iertat’ de procurori.
Comentează pe FACEBOOK













