PNL îl susține la Primăria Pitești pe viceprimarului Sorin Apostoliceanu, fost membru PSD.
Liberalii susţin că Apostoliceanu a fost ales drept candidat ca urmare a experienţei în administraţia publică și că „relevante au fost faptele, nu partidul din care a făcut parte”.
„Candidatura lui Sorin Apostoliceanu, un reprezentant al administraţiei piteştene cunoscut pentru implicarea şi dedicarea în comunitate, dovedeşte că PNL vine cu soluţia cea mai bună pentru municipiu. PNL Piteşti face astăzi schimbarea de paradigmă, susţinând în primul rând omul Sorin Apostoliceanu, pentru experienţa şi faptele care au vorbit în locul siglei de partid. Un om tânăr, cu energie, pregătit să schimbe Piteştiul în bine”, susțin reprezentanții PNL Argeș, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
Apostoliceanu a fost exclus din PSD la începutul lunii iulie, după ce şi-a anunţat intenţia de a candida din partea PNL. El ocupă una dintre cele două funcţii de viceprimar al municipiului Piteşti din anul 2016.
Comentează pe FACEBOOK