Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, este acuzat că a dat ”pe șest” 21 de milioane de euro pentru consultanță Organizației Mondiale a Sănătății, unde a fost angajat pe post de conducere până să devină ministru al Sănătății. Acuzațiile vin din partea deputatului USR Emanuel Ungureanu.
„În luna mai, pe șest, ca hoțul, cel care se visează președintele României, fost șef la OMS, a înaintat un memorandum către Guvernul României prin care a cerut ca OMS să facă consultanță, inclusiv pentru partea de digitalizare din atât de hulitul de către PSD program pe Sănătate numit PNRR. Memorandumul cu OMS a fost semnat, în mare secret, de Guvernul României în luna iunie! Unde este problema? Suma uriașă: 21 de milioane de euro. Bani direcționați discreționar, pentru asistență tehnică (consultanță), către organizația unde Alexandru Rafila a avut rol executiv până în anul 2021”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit unui comunicat USR.
Ungureanu susține că, potrivit Memorandumului, banii pentru consultanță urmează să fie împărțiți astfel:
– 5,38 milioane de euro pentru digitalizare
– 14,1 milioane de euro pentru servicii de sănătate și resurse umane
– 1,7 milioane de euro pentru gestionare fonduri publice din sănătate
În condițiile în care suma prevăzută în PNRR pentru asistență tehnică la Management servicii sănătate este considerabil mai mică decât suma pe care a semnat ministrul Rafila, este neclar de unde au rezultat cele 21 de milioane de euro, arată USR, care susține că ”este neclar și dacă OMS a livrat deocamdată ceva care să justifice virarea unei primei tranșe de bani”.
Ulterior, Ministerul Sănătăţii a venit cu o serie de precizări pe acest subiect.
„În cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (Componentele C12 – Sănătate şi C7.I3 – Digitalizare), aprobat prin decizia de punere în aplicare a Consiliului Uniunii Europene din 3 noiembrie 2021, coordonatorii de reforme şi investiţii sunt responsabili de îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor aferente, fiind recomandată utilizarea asistenţei tehnice furnizate de organizaţii şi instituţii internaţionale, respectiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Mondială. Conform anexelor de cost aprobate în cadrul PNRR, pentru componenta de asistenţă tehnică a fost prevăzut un buget total general de aproximativ 50 milioane de euro. Aceste resurse financiare fac parte din categoria „granturi nerambursabile”, acordate României de Uniunea Europeană”, arată comunicatul de presă al MS.
Vezi reacția integrală a MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII AICI
Comentează pe FACEBOOK













