Rareș Bogdan: s-a format o majoritate „confortabilă”

Rareș Bogdan anunță, marți, că PNL are o „majoritate confortabilă” cu USR-PLUS și UDMR. Prim-vicepreședintele liberalilor susține că  noul guvern va fi alcătuit până în ajungul Crăciunului.

„Coaliția este clară: PNL-USR-UDMR. E clar că PMP n-a intrat în Parlament, rămân cele trei partide de dreapta cu 244 de deputați și senatori, plus 16 de la minorități, deci avem o majoritate confortabilă de 260, cu aproximativ 36 de parlamentari în plus față de cei 234 necesari”, a anunțat Rareș Bogdan.

„De aici încolo vom armoniza cele trei programe de guvernare. Vom discuta despre PNRR și sperăm ca USR PLUS să accepte cât mai mult din programul nostru de reziliență”, a completat el.

Prim-vicepreședintele PNL a spus că nu s-a discutat despre ministere. El a precizat însă că premierul trebuie să aibă Justitia, Internele, Finantele si Fondurile Europene, pentru a-și putea îndeplini programul.

Întrebat dacă se vede în funcția de președinte al PNL, el a spus că își vede „lungul nasului” și că are „o poziție importantă în PNL, cred că este suficient pentru moment”.

 

Comentează pe FACEBOOK