A fost prima dată când autoritățile au transmis, ieri, primul mesaj de tipul RO Alert, după dispariția unui copil. Acesta plecase de acasă și nu a mai revenit.
Mesajul primit a stârnit un val de critici. Cei deranjați au lăsat mesaje critice la adresa RO-Alert și pe pagina de Facebook a acestui sistem de alertare.
”Ăștia cu Ro-alertul lor sunt sănătoși la cap? După ce toată ziua am fost bombardați pe toate posturile de știri cu bravadă lui Putin cu anexarea regiunilor și amenințări nucleare, plus dezastrul ecologic de la țevile alea cu gaz, sună alertă pe telefoane și ne dă cu panică. Motivul? A dispărut acum câteva ore un copil de 13 ani din Galați. Și mă alertează pe mine, in București, la 10 seara. De când a devenit ro-alert un serviciu de persoane dispărute? Hai ****, că m-am enervat!” – au fost reacțiile unora pe Facebook.
– ”Bună seara, sunt din București și am primit alertă sonoră pe telefon, seară la 21.37, că s-a pierdut un tânăr în Galați. Este posibil așa ceva??? Am crezut că a început războiul nuclear! NU VREAU SĂ MĂ MAI DERANJAȚI!”
– ”Chiar este necesar să dați mesaje RO-alert pentru chiar orice? Urmează să dați alarmă la nivel național că și-a pierdut cineva de la DSU cheile de la mașină! Pe restul planetei, sistemul ăsta este folosit pentru urgențe MAJORE, nu că plouă ceva mai tare sau, mai nou, că a dispărut o persoană (toată simpatia pentru familia copilului respectiv, dar de ce taman persoana ASTA merită un mesaj ‘de cataclism’ RO-Alert, mai ales la câte persoane dispărute sunt doar în București?). Chiar trebuie să blochez numărul de urgențe, ce naiba?”
– ”Jud.Galati s-a mutat în București? Mă mir ca nu ne transmiteți și când merge papa la budă.”
Din fericire, la câteva minute după anunțul oficial și mesajul RO Alert, autoritățile au declarat că băiatul a fost găsit. Însă, alertele au continuat să curgă, iar unele persoane au primit același mesaj de 3 ori în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.
”Cine a adormit cu capul pe butonul de panica de la RO-Alert, e clar ca a vrut să doarmă doar el noaptea asta!” – a scris pe Facebook cel care a primit aceste alerte repetate.
Pentru Știrile Pro TV. reprezentanții IGSU au transmis că ”Din punct de vedere tehnic, sistemul nu a avut nicio problemă”.
Tot ei afirmă că alerta a fost dată doar o dată, chiar dacă pe rețelele de socializare internauții dovedesc că au primit alertele de mai multe ori.
Pe site-ul oficial RO-Alert se precizează că”un telefon mobil care a recepționat un mesaj de avertizare nu va mai primi repetări ale aceluiași mesaj.”
”În calitate de autorități responsabile, IGSU și DSU utilizează Sistemul RO-ALERT numai pentru crearea și difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației, conform prevederilor legale.”
Românii s-au tot plâns în ultima perioadă de funcționalitatea sistemului RO-Alert. Atunci când în București și în alte localități apropiate au fost furtuni puternice, mesajele Ro-Alert au ajuns în unele zone cu întârziere, după ce vijelia şi grindina făcuseră deja ravagii.
Au mai fost și cazuri în care au sunat telefoanele celor din localitățile unde fuseseră numai niște ploi de vară liniștite.
Secretarul de stat, Raed Arafat a explicat pe pagina sa de Facebook că aceste mesaje sunt necesare, pentru că pot salva vieți.
Comentează pe FACEBOOK













