Un pod format din tuburi mari din beton destinat traficului rutier a fost furat cu totul într-o singură noapte. S-a întâmplat în zona localității sucevene Luncușoara.
„S-a furat un pod”, a spus C. Dascălu, reprezentat al Autotehnorom, firma care a amenajat podul provizoriu și care a executat lucrarea noului pod, scrie newsbucovina.ro.
”Era un pod din două rânduri de tuburi, dintre care unul a rămas. A fost un pod, o variantă de lucru pe care s-a circulat în timp ce s-a construit celălalt pod.
Podul era compus din 6 tuburi de cate 2,5 metri și două rânduri de tuburi. Peste tuburi era pământ, era piatră, se circula cu mașina. (…) Da, s-a furat un pod”, a explicat reprezentatul firmei care a lucrat podul, pentru sursa citată.
Localnicii au sunat la 112 și au anunțat că podul a fost desființat pe timpul zilei, iar în cursul nopții tuburile au dispărut.
”Cum le-a luat? Le-a luat cu un excavator pe care a pus o reclamă Autotehnorom ca să nu atragă atenția. Ziua mare lucra, a îndepărtat pământul, noaptea a venit și a luat tuburile.
Avem și filmări. Vecinii au fost foarte drăguți cu noi. Au văzut operațiunea, au filmat. Dacă se fura o oaie era o problemă, dacă s-a furat un pod…nu e nicio problemă”, a mai spus reprezentantul firmei de construcții.
Tuburile furate au fost găsite în curtea unui localnic, dar proprietarul nu a fost găsit acasă. Reprezentanții firmei de construcții au făcut plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Comentează pe FACEBOOK













