După invadarea Ucrainei de către Rusia, Republica Moldova se gândește serios să adere la o alianță militară „mai mare”, scrie Politico.
Președintele Maia Sandu a acordat un interviu pentru Politico și a precizat că analizează dacă va fi nevoie să modifice Constituția pentru a se alătura Alianței.
„Acum există o discuție serioasă… despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianță mai mare.
Și dacă ajungem, la un moment dat, ca națiune, la concluzia că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru ar trebui să se întâmple printr-un proces democratic”, a declarat Maia Sandu.
Maia Sandu nu a menționat NATO în răspunsul său. Alianța militară este constant blamată de președintele rus Vladimir Putin. Rusia a tot avertizat cu privire la continuarea cooperării militare între Moldova și aliații occidentali.
Moldova nu este membră a NATO, dar colaborează cu Alianța Nord-Atlantică la forța de menținere a păcii condusă de NATO în Kosovo.
Cel mai mare obstacol al Moldovei pentru a adera este că soldații ruși se află pe teritoriul țării, în regiunea separatistă Transnistria.
Moldova se află în acest moment într-o situație delicată. Trebuie să rămână fidelă traiectoriei pro-occidentale și UE, dar trebuie să nu supere Rusia pentru a nu ajunge în situația în care aceasta ar putea folosi forța militară.
Rusia a tot avertizat Republica Moldova cu privire la cooperarea militară cu Occidentul.
„Moldova este o țară pașnică. Nu Moldova a început un război împotriva vecinilor săi”, a spus președintele Moldovei.
„Propaganda rusă a reușit să convingă o parte din populație că neutralitatea înseamnă că nu trebuie să investești în sectorul tău de apărare, că neutralitatea înseamnă că nu faci nimic și că nu ai capacitatea de a te apăra, ceea ce este greșit”
Potrivit acesteia, țara sa este extrem de „vulnerabilă” și este afectată de război prin propagandă și dezinformare. Totuși, în acest moment nu se confruntă cu amenințări militare.
„Datorită curajului și rezistenței ucrainenilor, deocamdată nu ne confruntăm cu amenințări militare.
Ne confruntăm cu o serie de riscuri, dar niciunul nu se compară cu situația din Ucraina și cu prețul pe care îl plătesc ucrainenii”, a mai adăugat Maia Sandu.
Comentează pe FACEBOOK













