Deși tot mai multe țări iau tot felul de măsuri pentru a preveni acest lucru, risipa alimentară a crescut cu 7% în ultimii zcece ani.
Pootrivit celor mai recente estimări, jumătate din alimentele produse pe glob nu sunt consumate.
Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze. În România aproape cinci milioane de români se chinuie să își asigure necesarul de hrană zilnic.
”Potrivit ultimelor studii din România, făcute de la nivel european, 40% din mâncarea pe care o cumpăra oamenii din România din magazine este aruncată.
Va trebui să avem în vedere această chestiune, pentru ca, pe viitor, să reducem această risipă alimentară, pentru că altfel ne vom confrunta cu o criză alimentară severă.
Lucrurile se leagă unele de altele, pentru că nu avem nicio fertilizare a solului la un nivel ridicat, avem și o limitare calitativă a acestor îngrășăminte.
Deci, lucrurile sunt serioase, trebuie să fie tratate ca atare și să luăm măsurile care se impun în acest sens: cumpătare, echilibru, investiții cu cap în sectorul agricol, astfel încât să ne putem crește capacitatea de procesare și de stocare în România”.
Declarația îi aparține lui Daniel Buda, vicepreşedintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3.
Comentează pe FACEBOOK