Într-o Românie măcinată de crize, cu spitale în colaps, școli neîncălzite și milioane de pensionari care trăiesc la limita supraviețuirii, magistrații se retrag din sistem la doar 52 de ani, cu pensii speciale care sfidează orice noțiune de echitate socială. În schimb, judecătorii din Germania ies la pensie la 65–67 de ani, pentru venituri mai mici și strict corelate cu contribuțiile reale.
Această discrepanță revoltătoare scoate la iveală adevărata față a sistemului românesc: o structură construită nu pentru justiție, ci pentru privilegii. Un judecător român poate încasa peste 11.000 de lei net lunar – echivalentul a peste 2.300 de euro – după o carieră adesea marcată de complicități și sinecuri. Pensia se calculează nu pe baza contribuțiilor, ci ca 70–80% din ultimul salariu brut, adică o „bonificație” de sistem, nu o răsplată a muncii.
În același timp, dosarele trenează ani de zile, corupția scapă nepedepsită, iar încrederea în actul de justiție se prăbușește constant. Între timp, în Germania, fiecare an de muncă adaugă doar 1,79% la pensia finală, cu un plafon maxim de 71,75%. Acolo, justiția nu este un privilegiu, ci o responsabilitate dusă până la capăt.
Diferențele sunt flagrante: judecătorii germani lucrează până la 67 de ani pentru pensii de 2.150–2.300 euro, în timp ce omologii lor români încasează aceleași sume, dar cu 15 ani mai devreme și fără o bază solidă de contribuții.
Declarațiile Elenei Costache, șefa CSM, care a afirmat recent că pensia de 11.000 de lei este „mică”, arată ruptura completă dintre o castă privilegiată și restul societății. Potrivit acesteia, magistrații ar fi „unici” și merită tratament special. Asta în timp ce milioane de români trăiesc din 1.500–2.000 de lei după decenii de muncă cinstită.
Sistemul german funcționează pe baza contribuției și a echității. În România, în schimb, pensiile magistraților sunt simbolul unui stat captiv unei elite care se autoprotejează și se autorecompensează.
Când justiția devine un privilegiu și nu o datorie, România nu mai poate vorbi de egalitate în fața legii. Rămân doar pensiile speciale, imunitățile morale și o clasă de magistrați care privesc cu dispreț către cetățenii pe care ar trebui să-i apere.
