Scandal în mediul cultural românesc. Actrița Maia Morgenstern acuză că a fost apelată cu un cuvânt antisemit la reuniunea șefilor de teatre şi instituţii publice de cultură, sub genericul „Vocea teatrului licean bucureştean”.
Maia Morgenstern povestește, într-o postare pe contul său de Facebook, că este că cel care a folosit cuvântul i-a replicat relaxat, să nu se supere, pentru că l-a rostit ”în glumă”.
Postarea Maiei Morgenstein:
”Sunt felul de om care reacționează post traumatic. Ce-o mai fi însemnând și asta. Ce vreau să spun este că paralizez în momentul șocului. O fi bine, o fi rău… cine mai știe?
Concret, am fost invitată oficial la o întrunire pentru directori de teatre și instituții publice de cultură, sub genericul „Vocea teatrului licean bucureștean”. Lucru mare, oficiali. Chestiuni importante la ordinea zilei.
Ajung cu câteva minute mai devreme. Directori, consilieri, reprezentanți: autoritățile. Pășesc zâmbitoare către colegii mai mari, să-i salut, să le dau binețe.
Și iată ce-mi aud urechile: ‘Hai s-o facem așa, jid…’ – ooops, eu n-am voie să scriu cuvântul acela (că-mi șterge FaceBook postarea), este permisă doar pronunțarea…
Am încremenit. Ce-ați spus? Răspunsul a venit promt, relaxat: ‘Hai, nu te mai supăra. Am spus așa în glumă…’ Nu, nu pot să nu mă supăr! Nu când îl pronunță oameni de cultură. Nu când este pronunțat într-un cadru oficial. Și nimeni n-a părut deranjat.
În afară de mine, căci am ajuns, normal, să mă simt eu deplasată că m-a lovit o scîrbă fără margini. Nu. Nu accept! E grav. E urât. Sunt rănită. Tremur.”
Comentează pe FACEBOOK














