Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) acuză echipa HSC Csikszereda, clubul de hochei pe gheață din Miercurea Ciuc că a refuzat să joace în liga națională, dar a fost aptă o zi mai mai târziu pentru Erste Liga.
Erste Liga este o competiție de hochei pe gheață la care participă echipe din Ungaria și România, turneu independent de campionatele naționale ale celor două țări, notează Hotnews.
Ce a transmis Federația Română de Hochei pe Gheață
„Federația Română de Hochei pe Gheață se declară consternată de atitudinea lipsită de fair play, respect și considerație a unei echipe de club față de competițiile naționale în care aceasta este înscrisă, ca și față de celelalte echipe participante.
Echipa Sport Club Miercurea Ciuc evită meciurile din campionatul intern (deși este finanțată din fonduri publice prin Ministerul Sportului), alegând în schimb să participe în Erste Liga – competiție de hochei pe gheață în care concurează, alături de 7 echipe de club din Ungaria și 3 formațiuni sportive din România.
Astfel, în actualul sezon al Campionatului Național al României de seniori, pe data de 28 ianuarie 2023 era planificată disputarea unui meci între CSM Corona Brașov și SC Miercurea Ciuc.
Cu o zi înaintea disputării partidei, SC Miercurea Ciuc a anunțat însă că nu se va mai prezenta la meciul de sâmbătă din cauza accidentărilor și a îmbolnăvirii unui număr de jucători.
Însă duminică, 29 ianuarie, la 48 de ore de la anunț, SC Miercurea Ciuc a jucat, în formație completă, în Erste Liga, împotriva echipei FEHA19.
(…) Federația Română de Hochei pe Gheață se declară dezamăgită și consternată de conduita afișată de Sport Club Miercurea Ciuc, sperând că această atitudine este doar o alegere nefericită de moment și nu regula după care își prioritizează propria activitate și propriile obiective”, se precizează în comunicatul de presă al FRGH remis redacției HotNews.ro.
Comentează pe FACEBOOK













