Scandal între șefa TVR și aleșii puterii

Şefa TVR, Doina Gradea, şi aleşii Puterii s-au contrat dur la şedinţa Comisiilor reunite de cultură.

După cum a fost anunțat deja, liderii coaliției de guvernare au decis revocarea șefilor Televiziunii publice și Radioului săptămâna viitoare. De aici a și pornit scandalul. Lui Gradea i-a fost reproşat faptul că a jignit jurnaliştii din televiziune şi că are în spate „clanuri”, ceea ce a făcut-o pe şefa TVR să-l ameninţe pe un deputat liberal că îl va da în judecată pe afirmaţiile făcute.

Gigel Ştirbu (PNL): „Continuarea mandatului dumneavoastră la Televiziunea Publică, plătită cu foarte mulţi bani din bugetul statului, este un dezastru. Dumneavoastră nu aţi înţeles că sunteţi angajată la stat, nu aţi înţeles cum să vă trataţi colegii. Scandalul cu jurnalista pe care aţi numit-o cap de porc, cu Dragoş Pătraru, (…), jignirile aduse aduse jurnalistei care o agasa pe doamna Firea cu întrebările, laudatio care se ridica lui Dragnea la „Viaţa Satului’. (…) Nu aţi înţeles că sunteţi plătiţi din banul public şi nu sunteţi ca celelalte televiziuni care se luptă. Aţi stat la umbra acestei siguranţe, că bugetul a fost asigurat”

Doina Gradea: „În toţi cei trei ani, Televiziunea Română a terminat cu profit din veniturile proprii, nu din alocaţii. Respingerea rapoartelor este o palmă dată profesioniştilor din Televiziunea Română. Rezultate rămân, vorbele se pierd. Această discuţie este un simulacru, pentru că v-aţi antepronunţat în discuţii publice. În anul 2019, nu este nimic ce puteţi reproşa Televiziunii Publice. Este o palmă dată profesioniştilor”.

„Trebuie să aveţi dovezi că am în spate clanuri care mă susţin şi vă acţionez în judecată. Nu am culoare politică şi sunt un om cu background şi nimeni nu poate şterge ceea ce am făcut”, a adăugat ea.

Comentează pe FACEBOOK