luni 8 august 2022
spot_img

Scandal iscat în toiul nopții la PMP

Must read

spot_img

Cristian Diaconescu s-a trezit la propriu că partidul organizează congres pentru a-l demite din funcția de președinte al PMP. Deciziile de demitere şi numire a altor persoane pe loc, cât şi aşa-zisul Congres anunţat pentru februarie sunt ilegale, spune Diaconescu, care afirmă că un grup de “organizatori binevoitori” au convocat aseară o adunare, pe care au denumit-o în mod ILEGAL Colegiu Naţional.

Într-un mesaj publicat noaptea trecută, PMP anunța pe pagina de Facebook că în urma unei întâlniri statutare, cu prezența a 46 de lideri din 69, a decis să convoace un congres al partidului pe 19 februarie în care s-ar alege o nouă conducere.

”În această dimineaţă, am avut o surpriză neplăcută, să constat, că un grup de “organizatori binevoitori”, au convocat aseară o adunare, pe care au denumit-o în mod ILEGAL Colegiu Naţional(conform Statutului Partidului – urmează să revin cu detalii). Au încercat să legitimeze aceasta adunare, inducând în eroare participanţii că eu şi colegii mei din Conducerea Centrală am fi parte din această iniţiativă. Ca să fie clar, NU am iniţiat, NU am participat la întâlnire, NU legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar”, a spus Diaconescu. 
Preşedintele PMP afirmă că ”deciziile de demitere şi numire a altor persoane pe loc, cât şi aşa-zisul Congres anunţat pentru februarie sunt ilegale, urmând ca cei care au organizat această iniţiativă să cunoască consecinţele în scurt timp”.
”Comunicarea pe pagina oficială a partidului este în acest moment compromisă, ceea ce se postează acolo nu reprezintă poziţia oficială a Conducerii Centrale”, mai scrie Cristian Diaconescu. 
Comentează pe FACEBOOK
- Advertisement -spot_img
- Publicitate -spot_img
spot_img
spot_img

Jurnalist.ro