Seidler susține că a fost evacuat cu forța din clădirea CCR.
„A fost, efectiv, un teatru absurd. Nu doar că nu am fost lămurit pe ce bază îmi este retras un drept legal, pe care l-am avut până acum, dar o angajată a Registraturii CCR a încercat în mod repetat să mă dea afară şi a refuzat să se prezinte. Nu a dorit să îmi spună nici cum se numeşte, nici cine este, nici cine este persoana ierarhic superioară dânsei. Asta este democraţia de aparenţă instaurată de domnul Klaus Iohannis. Tot aparentă democraţie este şi în Curtea Constituţională. Preşedintele Marian Enache, surprins acum câteva zile ieşind din biroul PSD de la Camera Deputaţilor, putem presupune în mod rezonabil că ştie şi de interdicţia primită de mine la dosar, şi de faptul că am încercat să discut cu domnia sa”, a afirmat Cristian Seidler, potrivit comunicatului de presă al partiidului.