duminică 14 iulie 2024

Vaccinare la bordel

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Un centru de vaccinare autorizat de Departamentul de Sănătate din Austria a fost deschis în casa de toleranță Funpalast din Viena. De la la 1 noiembrie acesta este deschis în fiecare luni, între orele 16.00 și 22.00.

Pentru cei care se imunizează cu Moderna recompensa este un voucher. Cu acesta au intrarea gratuită la sauna și centrul de wellness al clubului, informează Bild.

Decizia a fost luată într-un moment în care, potrivit Heute, țara înregistrează peste 9.000 de cazuri de Covid, iar secțiile ATI sunt pline.

Șeful Peter Laskaris, 50 de ani, a explicat că în prima zi de funcționare, 31 de persoane au fost imunizate.

„Este grozav că s-a deschis un centrul de vaccinare la Funpalast. Sincer să fiu, în alte condiții nici nu m-aș fi imunizat. Cel mai relaxant loc pentru imunizare. Îmi era frică de seringă” , spune Erhan, 30 de ani, primul client.

Accesul costă 40 de euro, dar clubul oferă un voucher de intrare tuturor celor care se vaccinează.

„Întotdeauna mi-a fost frică de seringă. Dar mama a vrut ca eu să fac vaccinul, iar acest loc l-am considerat că este cel mai relaxant”, a spus Peter, un luptător polonez de MMA.

Acesta este primul centru de vaccinare din lume organizat la bordel. Cea care asistă medicii este Evelyn Rillé, 61 de ani, fosta iubită a lui Falco, muzician de calibru, decedat în 1998 și prima femeie dezbrăcată care a apărut pe pagina 1 din Bild, pe 29 martie 1984.

„Sunt paramedic de urgență voluntar la Crucea Roșie, așa că ajut cu îngrijirea ulterioară echipa de vaccinare. Ideea de a vaccina în bordel este grozavă, pentru că ne permite să ajungem și la oameni care altfel nu ar fi venit să se imunizeze”.

„Jumătate dintre persoanele vaccinate au folosit direct voucherul. Și acum abia așteaptă să facă și rapelul. Ceilalți au spus că-l vor face cadou. Nu e nominal, e transferabil. Oferim clienților Viagra de când a apărut pastila! Și nimeni nu a întrebat despre posibilele efecte secundare în ultimii ani”, adaugă Laskaris.

În Austria, noi măsuri restrictive vor începe de luni: fără vaccin, nu mai poți merge aproape nicăieri, a anunțat guvernul de la Viena vineri seară.

„Ratele de ocupare în paturile de terapie intensivă cresc semnificativ, mai repede decât se aștepta. Este pur și simplu responsabilitatea noastră să protejăm oamenii”, a explicat cancelarul federal Alexander Schallenberg.

Doar 63% din populația Austriei de circa 9.000.000 de locuitori este complet imunizată.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist.
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro