joi 16 aprilie 2026

CSAT a aprobat dislocarea de echipament şi forţe americane în România

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a decis aprobarea dislocării de echipamente şi forţe americane în România, fiind vorba despre echipamente defensive. Acestea au rolul de a spori securitatea României şi sunt echipamente defensive, a precizat preşedintele.

”Punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România. E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spaţiul public, a unor echipamente de monitorizare şi a unor echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.

Şeful statului a explicat că este vorba despre echipament defensiv.

”Subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, se spune că ele sunt echipamente non-cinetice. În măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi, ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România şi Statele Unite şi este o colaborare a României cu Statele Unite similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac”, a precizat Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, ”pentru ca aceste echipamente şi aceste forţe militare să ajungă în România, este nevoie de votul Parlamentului”.

”Deci, în urma şedinţei CSAT am trimis o scrisoare Parlamentului şi o să avem o dezbatere în Parlament după-amiază”, a arătat el.

Preşedintele a mai afirmat că ”e vorba de nişte echipamente care sporesc securitatea României”.

”Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Ţara lor este o ţară sigură, ba chiar mai sigură”, a spus şeful statului.

STIREA INITIALA

 

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele Nicușor Dan, a început miercuri, la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se situația din Orientul Mijlociu și implicațiile pentru România.

La ședință participă premierul Ilie Bolojan, ministrul Apărării, vicepremierul Radu Miruță, ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ministrul Economiei, Irineu Darău, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare.

Pe ordinea de zi mai sunt incluse analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare și evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România, transmite Administrația Prezidențială.

Băsescu, sfat pentru Nicușor Dan, după ce SUA au cerut să folosească baza de la Kogălniceanu

 

Amintim că ședința CSAT a fost convocată de președintele Nicușor Dan pentru a discuta solicitarea Statelor Unite de a disloca avioane de luptă și militari suplimentari la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu dintre SUA-Israel și Iran.

În acest context, Traian Băsescu i-a transmis sfatul său actualului președinte.

(…) Azi se pare că SUA ar avea nevoie de baza de la Kogălniceanu. Foarte bine, avem un “ACORD DE ACCES” semnat la Bucureşti la 6 Decembrie 2005 şi intrat în vigoare la 21 Iunie 2006. În baza acestui acord Armata SUA va primi acces la Kogălniceanu. Şi asta nu pentru că Trump are nevoie ci pentru că aliatul nostru, America, are nevoie.

„Având în vedere dinamica evenimentelor din Orientul Mijlociu, preşedintele Dan, România, trebuie să acţioneze rapid, fără tergiversări, amânări şi ezitări.
Afaceristul Trump însă, va trebui să afle că accesul pe Kogălniceanu pentru operaţiuni în Orientul Mijlociu, costă.”, mai spune fostul șef al statului.
Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro