Cristian Dragoș Burlacu a evitat orice sancțiune penală prin intermediul marii prescripții, conform deciziei Curții Constituționale și Înaltei Curți. El fusese acuzat de complicitate la luare de mită, complicitate la trafic de influență și săvârșirea de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută.
Din motivarea condamnării consilierului principal al ANAF, Angela Burlacu, judecătorii au reținut o serie de aspecte relevante.
„În ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptelor s-a reţinut că acesta este unul ridicat, având în vedere că inculpaţii s-au folosit funcţia publică pentru obţinerea unor foloase patrimoniale într-un cuantum total de aproximativ 1.400.000 lei.
În ceea ce priveşte situaţia medicală a inculpatului Burlacu Dragoş Cristian, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la termenul din data de 21.01.2021 (acesta suferă de sarcoidoză – conform surselor accesibile publicului sarcoidoza este o boala rară, care constă în creşterea numărului de celule inflamatorii în diverse părţi ale corpului, însa mai ales la nivelul plamanilor, a ganglionilor limfatici, a ochilor şi a pielii), s-a reţinut că în justificarea activităţilor ilicite cei doi inculpaţi au încerat să acrediteze ideea că sumele de bani şi foloasele necuvenite au reprezentat o formă de sprijin faţă de situaţia medicală a inc. Burlacu Dragoş.
Aceasta împrejurare nu a reprezentat decât o justificare pe care inculpaţii şi-au preconstituit-o în eventualitatea descoperirii faptelor.Mai mult, pe lângă sumele de bani necuvenite inculpaţii au primit şi pachete turistice pentru ei şi membrii familiei, inclusiv persoane apropiate (de ex. călătoreau în grupuri de câte 12 persoane), ceea ce în mod evident depăşeşte necesităţile tratării afecţiunii de care suferă inculpatul.
De asemenea, în legătură cu aceste pachete turistice inculpaţii au acreditat inclusiv ideea că reprezentau tot o formă de sprijin în considerarea afecţiunii medicale a inc. Burlacu Dragoş, astfel că, având vacanţele asigurate, inculpaţii nu mai consumau din resursele proprii şi aveau disponibilităţi băneşti pentru tratarea afecţiunii medicale. Justificarea este una ridicolă.
Este absurd şi sfidător a oferi o astfel de justificare în condiţiile în care este un fapt notoriu că în societate există persoane cu o situaţie materială mult inferioară inculpaţilor (inculpaţii erau angajaţi ai ANAF, în funcţii publice, având studii superioare, deci cu un confort material ridicat) şi care, cu sacrificii şi privaţiuni de ordin material (de ex. nu mai pleacă în vacanţe, reduc cheltuielile pe toate planurile), reuşesc să gestionează problemele de ordin medical fără a recurge la mijloace ilegale aşa cum au înţeles să procedeze inculpaţii.
Apărarea a arătat şi că aceşi bani şi foloase au fost acordate ca ajutor pentru tratamentele medicale costisitoare ale inculpatului Burlacu Dragoş Cristian, aspect care nu poate fi reţinut, în condiţiile în care inculpata a depus dovezi privind aceste tratamente în valoare de aprox. 6.000 euro, iar cuantumul total al sumelor de bani şi a foloaselor a fost aprox. 150.000 euro, disproporţia fiind evidentă.
În ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu încălcate de inculpată, Curtea a arătat că în fişa postului inculpata avea, printre atribuţiile prevăzute, să înscrie în mod corect şi obiectiv în actele de control încheiate datele constatate şi să consemneze constatările pe baza datelor şi faptelor reale.
Cu toate acestea, inculpata nu a consemnat inexistenţa tuturor statelor de plată a salariilor sau a nedepunerii/depunerii lor cu întârziere la ITM, menţionând în schimb, în raportul de inspecţie fiscală încheiat la 14.12.2009, că a verificat, printre altele, şi statele de plată a salariilor şi centralizatoarele acestora pentru perioada 01.01.2004-31.12.2008, concluziile raportului fiind că nu s-au constatat deficienţe cu privire la modul de stabilire a baremurilor de impunere a impozitului pe venituirile din salarii, a modului de aplicare a deducerilor personale şi suplimentare, ceea ce nu corespundea adevărului.
Pentru aceste motive, Curtea constată că inculpata a primit mita, ascunsă în contractul fictiv de prestări servicii și serviciile turistice, pentru a nu menționa inexistenţa/inexactitatea tuturor statelor de plată a salariilor sau a nedepunerii/depunerii lor cu întârziere la ITM.
Curtea apreciază că şi apelul parchetului este întemeiat sub aspectul individualizării pedepselor aplicate având în vedere circumstanţele reale (cuantumul mare al foloaselor necuvenite peste 150.000 euro, activitate infracțională întinsă pe o perioadă de 8 ani, începând din 2009 până în 2017, în condiţiile în care s-a folosit nu numai de funcţia deţinută, dar şi de starea de sănătate precară a fiului pentru a obţine nu numai sume de bani, dar şi pachete turistice pentru ea, dar şi pentru cunoscuţi, care erau puşi să le plătească inculpatei, perioada mare de timp scursă de la momentul săvârșirii infracțiunilor până în prezent) şi cele personale ale inculpatei (fără antecedente penale, studii superioare juridice, căsătorită, doi copii majori; nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor în ciuda evidenţei probelor administrate, declarându-se în timpul procesului penal un „simplu consilier juridic”, dar care a reușit cu succes și fără scrupule să-și traficheze la maximum atât atribuțiile sale cât și ale colegilor, contra unor sume de bani impresionante; a dat totuși dovadă de loialitate procesuală, prezentându-se la fiecare termen, şi-a formulat apărări, o mică parte din ele pertinente)”, se arată în actele dosarului.
Conform actului de sesizare, Angela Georgeta Burlacu, în calitate de consilier principal în cadrul ANAF – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – Activitatea de Inspecţie Fiscală, cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, este acuzată că, în perioada mai – august 2009, a cerut sume de bani de la societatea Touring Eurolines SA sub forma unui onorariu, care urmau să fie încasate periodic în temeiul unui contract fictiv de prestări servicii de marketing.
Aceste beneficii au fost solicitate de către Angela Burlacu pentru a-și îndeplini în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, care îi reveneau în calitate de membră a echipei desemnate conform ordinului de serviciu nr. 1715/21.05.2009 sau în calitate de membră a echipelor de control care urmau să fie desemnate în viitor pentru a efectua inspecții fiscale la societatea Touring Europabus Romania SRL.