Fostul vicepremier Sevil Shhaideh, considerată o apropiată a fostului lider PSD Liviu Dragnea, a fost achitată joi în dosarul „Insula Belina”, în care a fost acuzată de corupție în 2018, transmite DigiFm.
Motivul achitării invocat de Tribunalul București a fost următorul: „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.
Procurorii au acuzat-o pe Sevil Shhaideh că în 2013 a promovat, în calitate de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, trecerea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel al Dunării din proprietatea statului în administrarea Consiliului Județean Teleorman.
Ulterior, terenurile ar fi fost închiriate, la un preț modic, companiei Tel Drum, care ar fi fost controlată de Liviu Dragnea, la acea vreme lider al partidului din care făcea parte și Sevil Shhaideh.
Comentează pe FACEBOOK













