George Simion recunoaște că nu a intenționat să ofere case la 35.000 de euro, deși a fost unul dintre mesajele principale în campania sa electorală, în primul tur.
Simion spune că nu va da case la 35.000 euro: A fost marketing
Această dezvăluire a lui Simion vine după ce, anul trecut, sute de persoane au stat la cozi în București pentru a se înscrie pe listele AUR, scrie Libertatea.
„Sunt oameni care nu au înțeles despre ce este vorba și știu că nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă. Era vorba despre locuințe accesibile, despre locuințe sociale, parte a unui program de guvernare. Și a fost forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii. Dacă spuneam case în programul ANL pentru toată lumea la 35.000 de euro, nu crede nimeni că nu ai acces la ANL, de exemplu”, a declarat George Simion, într-un interviu acordat Digi24.
Planul AUR promitea construirea a până la un milion de apartamente la 35.000 de euro. Acestea urmau să fie finanțate prin credite cu dobândă zero pentru cumpărători.
Președintele AUR a subliniat că această campanie a avut un rol în succesul de duminică din alegerile prezidențiale.
„Dacă nu aveam în acești ani formele acestea de promovare prin care să spargem blocada informațională, nu mai eram unde suntem astăzi, la 42% voturi”, a spus George Simion.
Cu toate acestea, Simion a precizat că este realizabilă campania, chiar la prețuri mai mici.
„Dar cine spune că nu le facem? În programul ANL, casele se fac la 28.000 de euro. Problema e alta. Cum se dau? Că nu se dau familiilor care… În programul Agenției Naționale pentru Locuințe, atâta timp cât statul deține niște terenuri în orașe și pune la dispoziție acel teren gratuit, acces la infrastructură, la utilități”, a mai declarat Simion.
Comentează pe FACEBOOK