În ziua în care România înregistrează un nou record negativ în privința epidemiei de Covid-19, din Constanța vine vestea că spitalul militar modular de pe stadionul “Portul” trebuie demontat și înlocuit.
După ce s-au investit 11,5 milioane de lei pentru ridicarea acestuia, autoritățile și-au dat seama că unitatea medicală, structurată cu ajutorul unor corturi, nu poate oferi adăpost pe timp de iarnă, potrivit Stirile Pro Tv.
La 1 aprilie 2020, spitalul a fusese deja ridicat și avea 52 de paturi. Neatinse au stat până în septembrie.
Până acum, vremea a fost prietenoasă a malul mării. Pentru la iarnă, însă, corturile nu par cea mai bună soluție. Acum, pentru alte câteva milioane de lei, corturile vor fi înlocuite cu contaienre.
În cadrul spitalului activează 60 de medici şi asistenţi, detaşaţi de la alte unităţi, precum spitalul militar Constanța şi spitalul CFR.
Comentează pe FACEBOOK













