Aproape 59.000 de cadre medicale s-au vaccinat până acum împotriva SARS-CoV-2, potrivit Comitetului Național pentru de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. Există însă și unități medicale unde niciun cadru nu a dorit să își administreze vaccinul Pfizer.
Este cazul Maternității ‘Buna Vestire’ din Galați. Acolo, din peste 180 de cadre medicale, doar 24 și-au dat acordul să se imunizeze, iar pentru ca vaccinul să nu fie irosit, unitatea medicală a decis să amâna cu totul procesul.
Între timp, a continuat campania de informare. Conducerea maternităţii este încrezătoare că numărul celor care se vor înscrie pe listă pentru vaccinarea COVID-19 va creşte.
Beatrice Mahler, medic cooptat în campania de promovare a vaccinării și manager al Institutului Marius Nasta din Capitală, spune că angajații spitalelor care refuză vaccinarea sunt de regulă personal auxiliar, fără pregătire medicală, nu medici și asistente.
„Nu sunt probleme la medici și nici la asistente – aici, cei care nu s-au vaccinat au avut niște motive, fie că au trecut prin boală și vor să mai lase puțin timp, fie că au niște afecțiuni – dar în general refuzurile vin de la personalul auxiliar, oameni care nu au pregătire medicală, oameni care au anumite temeri legate de vaccin fără să aibă dovezi medicale”, a declarat Mahler pentru Hotnews.
Amintim că etapa a treia a campaniei de vaccinare, care cuprinde populația generală care nu lucrează în sistemul medical sau în domenii esențiale și nu este în categorii de risc, este estimată să înceapă în luna aprilie.
Comentează pe FACEBOOK













