marți 28 noiembrie 2023

Stroe îl contrazice pe Câciu: Sistemul privat susţine economia

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe îl contrazice pe ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, care a spus că e nedrept să se spună că un angajat din sistemul privat susţine salariile unui anumit număr de angajaţi din sistemul bugetar. Liberalul i-a reamintit, însă, PSD-istului Câciu că „sistemul privat susţine economia, de acolo vin banii”.

„Dacă vrem ca statul să aibă bani la buget, pentru salarii sau pensii, trebuie să avem o economie puternică, un mediu privat puternic. Şi da, putem să repetăm asta mereu: sistemul privat susţine economia, de acolo vin banii. Inclusiv salariile şi pensiile angajaţilor de la stat sunt plătite din bugetul de stat, care înseamnă taxele şi contribuţiile tuturor, cetăţeni sau firme. PNL a susţinut mereu mediul privat şi asta s-a văzut în creşterea economică. Este singura formulă care duce la câştig atât pentru angajaţii şi pensionaţii din privat, cât şi pentru angajaţii şi pensionaţii de la stat. O economie liberă şi puternică”, a scris pe pagina sa de Facebook Ionuţ Stroe, o replică la ultimele afirmaţii ale ministrului Finanţelor, Adrian Câciu.  

Ce a spus ministrul Câciu:

„În mediul privat sunt 5,6 milioane de salariaţi. Avem 1.260.000 de bugetari. Deci, abordarea că mediul privat ţine în spate doi bugetari sau trei bugetari şi nu ştiu câţi pensionari este total incorectă.

Şi vă spun de ce: din perspectiva, de exemplu, a contribuţiilor de asigurări sociale – îmi pare rău că sunt foarte puţini analişti economici care ar putea să facă un astfel de studiu, recomand să se facă acest studiu – o să observaţi că 32% din volumul contribuţiilor de asigurări sociale de stat, adică banii pentru pensii, sunt realizate de bugetari.

Totuşi, 1.200.000 de oameni îşi realizează 32% din acel volum, la asigurări sociale de sănătate, 28%”.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -" "
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro