Reticenți în general la tot ce înseamnă noua tehnologie, mare parte din români ar fi totuși de acord cu implantarea unui cip dacă acesta îi va face mai inteligenți.
Un studiu al companiei Kaspersky arată că o treime din români (35%) ar fi interesaţi să-şi dezvolte capacitatea creierului, inclusiv prin introducerea unui cip, potrivit Agerpres.
Dacă românii sunt interesați să adopte un chip în schimbul unor avantaje proprii, la nivel internațional una din cinci persoane (22%) ar opta pentru ameliorarea inteligenţei sau a capacităţii intelectuale cu ajutorul tehnologiei, dacă ar putea.
În plus, mai mult de jumătate (52%) dintre oameni consideră că este „total” sau „în mare parte” acceptabil să folosească augmentarea umană pentru a îmbunătăţi capacitatea copiilor de a învăţa la şcoală.
Conform cercetării, cel mai mare interes pentru creşterea capacităţii intelectuale se regăseşte în rândul celor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani (27%) şi scade odată cu vârsta, până la 22% în rândul celor între 35 şi 54 de ani şi la doar 17% pentru cei cu vârsta peste 55 de ani.
În România, 35% dintre cei chestionaţi au admis faptul că ar fi interesaţi să-şi dezvolte capacităţile creierului cu ajutorul tehnologiei, în timp ce aproape jumătate (49%) consideră că este „total” sau „în mare parte” acceptabil să folosească tehnologia de augmentare umană pentru a face oamenii mai inteligenţi în general.
Comentează pe FACEBOOK














