Toți ochii sunt ațintiți pe București. Summitul B9 a început. Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Poloniei, Karol Nawrocki, i-au primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe șefii delegațiilor care participă la cel de-al 11-lea Summit al Formatului București 9 (B9), cu participarea statelor nordice, SUA și Ucrainei.
A început summitul B9 la București
Summitul Formatului București 9 și al Țărilor Nordice începe astăzi la Palatul Cotroceni, într-un moment în care securitatea Flancului Estic, sprijinul pentru Ucraina și relația transatlantică sunt puse din nou în prim-plan. Reuniunea este găzduită de președintele României, Nicușor Dan, și coprezidată alături de președintele Poloniei, Karol Nawrocki, sub tema „Delivering More for Transatlantic Security”.
Evenimentul reunește lideri și oficiali din statele B9, țările nordice, Ucraina, Statele Unite și NATO, notează Mediafax. Printre participanți se află secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președintele Finlandei, Alexander Stubb, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, președinții Lituaniei, Estoniei, Cehiei, Letoniei și Slovaciei, dar și reprezentanți ai Suediei, Norvegiei, Islandei, Bulgariei și Ungariei. Statele Unite sunt reprezentate de Thomas DiNanno, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională.
Agenda zilei
Agenda zilei începe la ora 10:30, cu primirea oficială a șefilor de delegație, urmată la ora 11:00 de sesiunea plenară a summitului. În deschidere vor vorbi Nicușor Dan și Karol Nawrocki. Programul mai include fotografia de familie la 14:20, un dejun de lucru la 14:30 și declarații comune de presă, la ora 17:00, ale președintelui României, președintelui Poloniei și secretarului general al NATO.
Miza principală a reuniunii este pregătirea pozițiilor înaintea summitului NATO de la Ankara, programat pentru 7-8 iulie 2026. Pe agenda discuțiilor se află creșterea cheltuielilor de apărare, consolidarea industriei transatlantice de apărare, coordonarea de la Marea Baltică la Marea Neagră, sprijinul pentru Ucraina și o distribuire mai echitabilă a responsabilităților în cadrul NATO.
România găzduiește Summitul B9 pentru a patra oară, după ediția inaugurală din 2015, cea în format hibrid din 2021 și cea din 2022, consolidându-și astfel statutul de actor central în arhitectura de securitate a Flancului Estic.
Nicuşor Dan: Trebuie să sporim cheltuielile dedicate apărării
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, în debutul summitului B9 de miercuri, de la Bucureşti, că aliaţii trebuie să sporească cheltuielile dedicate apărării şi să dezvolte toţi împreună o bază industrială militară transatlantică solidă.
„Întâlnirea noastră se desfăşoară într-un climat internaţional dinamic şi se desfăşoară, ca de obicei, cu două luni înainte de Summitul NATO de la Ankara. Nu e lipsit de importanţă faptul că suntem în apropierea Ucrainei, suntem în apropierea Mării Negre şi suntem în apropierea locurilor în care teritoriul aliat este ameninţat. Scopul reuniunii noastre de azi este de a coagula, de a acorda viziunile noastre despre viitorul Alianţei Nord-Atlantice şi pentru fiecare dintre ţările noastre există o prioritate pentru propria securitate. Există o prioritate pentru consolidarea relaţiei transatlantice. Există o prioritate pentru consolidarea Alianţei. De aceea, motto-ul acestei reuniuni este «Oferind mai mult pentru securitatea transatlantică»”, a spus Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a precizat ce trebuie făcut pentru consolidarea Alianţei.
”În primul rând, trebuie să sporim cheltuielile dedicate Apărării, pe care trebuie să le transformăm în capabilităţi. Trebuie să sporim contribuţia aliaţilor europeni la Alianţă şi trebuie să dezvoltăm toţi împreună o bază industrială militară transatlantică solidă. E o oportunitate această reuniune pentru a vedea unde suntem în implementarea angajamentelor pe care ni le-am luat la summitul NATO anterior de la Haga”, a punctat şeful statului.
Preşedintele României a adăugat că, „nu în ultimul rând”, reuniunea de la Bucureşti este „o oportunitate pentru a reafirma sprijinul” pentru Ucraina şi Republica Moldova.
„E un sprijin pe care nu trebuie să îl facem doar declarativ, ci trebuie să îl facem eficient, pentru că de securitatea lor depinde securitatea noastră”, a transmis Nicuşor Dan, în deschiderea summitului B9.
Comentează pe FACEBOOK












