HotNews.ro
CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 3-3, în primul meci al etapei cu numărul 14 din SuperLiga.
CFR Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe 3-3, în etapa #14 din SuperLiga
CFR a avut mai multe ocazii în prima parte a meciului, însă Sepsi a dat lovitura prin Marius Coman (’37). Acesta a luat o acțiune pe cont propriu și a înscris cu un șut în diagonală de la marginea careului.
Trupa lui Dan Petrescu a egalat imediat după pauză. Păun a centrat, iar Kamara (’52) a împins mingea în poartă.
Formația covăsneană a trecut din nou în avantaj după doar trei minute. Ciobotariu a urmărit mingea după un corner și a marcat al doilea său gol din acest sezon.
Echipa antrenată de Valentin Suciu s-a desprins grație reușitei lui Florin Ștefan (’83), care a preluat cu pieptul la marginea careului și l-a învins pe Popa cu un șut lângă bară.
Titular în absența lui Louis Munteanu, Postolachi a redus din diferență în minutul 86, când a deviat cu capul la șutul lui Simao.
Gazdele au egalat prin același Postolachi (’90+3), care a profitat de o neînțelegere din apărarea oaspeților.
În urma acestui rezultat, CFR a acumulat 20 de puncte și se află pe locul 3 (are și un meci mai puțin disputat), în timp ce Sepsi ocupă locul 8, cu 18 puncte.
Au evoluat echipele:
CFR Cluj: Mihai Popa – Simao Rocha, Bolgado, M. Ilie (Filip ’90), Camora (Mogoş ’78) – Fică (Tachtsidis ’71), Keita (Păun ’46), Djokovic – Deac (Korenica ’46), Postolachi, Kamara. Antrenor: Dan Petrescu.
Sepsi: Gyenge – Ciobotariu, Ninaj, Fl. Şefan – Haruţ, Alimi (Kallaku ’68), Mino Sota, Dumitrescu – C. Matei (Siger ’76), M. Coman (Hajdin ’85), El Sawy (Oroian ’68). Antrenor: Valentin Suciu.
Comentează pe FACEBOOK